A Clockwork Orange - Stanley Kubrick - 1971

Studierea unui film din perspectivă semiotică nu implică doar comparea sa cu limbajul natural, chiar dacă aceasta este un factor esenţial în analiza semiotică a unui film, ci în primul rând implică punerea accentului pe analizarea specificităţii filmului. *

Stanley Kubrick, un regizor care isi va gasi cu greu un cineast care sa poata ravni la statutul sau, a scris, produs si regizat A Clockwork Orange pentru ca i s-a parut o poveste din care se pot trage invataminte. Criticii au interpretat gresit mesajul englezului si au contestat vehement valoarea acestui film si au criticat violenta dusa la extrem. Facand o scurta paralela intre Fight Club al lui David Fincher si filmul lui Stanley Kubrick, privind viziunea celor doi regizori asupra mitului procustian, A Clockwork Orange este net superior celuilalt, insa ambele se aseamana atat ca mesaj, cat si ca formula de adresare fata de public.

Probabil ca depinde foarte mult de mentalitatea spectatorului care urmareste filmul si de felul in care el diseca actiunea. Nu de multe ori am intrat pe forumuri ale site-urilor de film pentru a dezbate anumite subiecte si nu mare mi-a fost mirarea sa descopar ca multi nu au inteles Fight Club si nici A Clockwork Orange si ca le considera doar niste filme“cu bataie”. Total gresit. Actiunea violenta este doar ambalajul filmului, acel strat subtire care inveleste produsul, pentru ca cele doua filme sunt construite in straturi si exista mai multe niveluri de intelegere, nu doar cel primar, al evenimentelor luate ca atare. Filmul lui Stanley Kubrick trebuie luat drept un manifest impotriva unei societati din ce in ce mai aplatizate, un mecanism pe care Anthony Burgess, autorul romanului, il vede ca pe o portocala mecanica, adica simplu la exterior si foarte complex in interior. In viziunea autorului, precum si in cea a regizorului Kubrick, societatea este un monstru tentacular care nu ne lasa nicio bresa de iesire. Alex DeLarge, protagonistul filmului, este unul dintre putinii care se opun normelor. Poate ca aici intervine greseala pe care Burgess si Kubrick o fac. Personajul ales nu este tocmai cel potrivit pentru a demonstra acest fapt, pentru ca felul in care el se opune curentului este ultraviolenta, o forma de exprimare care se manifesta intr-un mod haotic si exploziv. Alex DeLarge violeaza de placere, ataca oameni, schilodeste, totul pentru propria-i distractie. Insa, in opinia mea, numai o minte inca necoapta ar putea lua de bun ceea ce Kubrick ne arata pe ecran, iar filmul nu este destinat celor sub optsprezece ani.

Filosofia lui Jean-Jacques Rousseau mentioneaza la un moment dat semnarea de catre omul liber si fara constrangeri a unui contract social. Asa isi imagineaza Rousseau intrarea omului in societate, care, in viziunea sa, nu este nimic mai mult decat o forma de a intalni nedreptatea, minciuna, inegalitatea si nefericirea. Pentru filosoful francez exista omul bun de la natura, nobilul salbatic, o fiinta nealterata, robusta, libera si fericita, care depinde doar de ea insasi. Din momentul in care incheie contractul social, el isi pierde toata libertatea si accepta sa isi puna vointa individuala in slujba vointei generale. Din prisma celor spuse de Rousseau putem intelege mult mai bine personajul central al filmului, Alex DeLarge, excelent jucat de Malcolm McDowell. El este tocmai omul bun de la natura, acel nobil salbatic liber si pe care absolut nimeni nu il poate constrange, refuzand sa incheie contractul cu societatea. In urma unei crime pe care o comite intr-unul din excesele sale de droguri si violenta, el prins la cotitura si accepta sa intre in programul experimental Ludovico, unde va fi spalat pe creier si dezvatat de toate instinctele pe care le detinea inainte. Aceasta este viziunea lui Anthony Burgess, pentru el programul Ludovico este malaxorul prin care trec toti cei absorbiti de societate si de valorile ei nu intotdeauna morale. Acesta este mitul patului lui Procust, faptul ca societatea ne vrea pe toti la fel pentru a ne tine mai bine in frau.

Alex DeLarge este un erou pentru mine. Inca de la prima vizionare am simpatizat cu el asa cum a facut-o si cu Tyler Durden. Nu sunt un nihilist precum eroii celor doua filme, insa pun lucrurile la indoiala atunci cand nu sunt demonstrate prin toate mijloacele. A Clockwork Orange este un film actual, Stanley Kubrick caracterizandu-se de altfel printr-o viziune foarte larga si indepartata asupra lumii si directiei acesteia, marturie inconstestabila fiind capodopera sa, 2001: A Space Odyssey. Oamenii sunt prea usor de manipulat si semneaza contractul social prea repede. In contextul civilizatiei actuale, cand totul este dictat de trenduri pe care toti le urmeaza ca pe niste religii, un Alex DeLarge adus in rand cu lumea ar fi un model de urmat.

Cat despre film… Hyper-capodopera! Scena violului va ramane una dintre cele mai violente din istoria cinematografiei. Stanley Kubrick prezinta secventa intr-un montaj care scoate la iveala sadismul membrilor gastii lui Alex. Singura scena care "spala mintile" privitorului pana spre parosximul obsesiei halucinante, precum aceasta, imi mai pare a fi doar "juisantul" final creat de Darren Arnofosky in Requiem for a dream. Nu de alta, dar de fiecare data cand aud Singin’ in the rain, nu ma duc cu gandul la Gene Kelly sarind prin balti, ci la Alex DeLarge lovindu-l, pe sotul femeii violate cu piciorul in burta, in ritmul celebrului cantec.

*Warren Buckland – The cognitive semiotics of film.

Iarna Couture à la Givenchy - 10 (zece)

Dintre toate colectiile haute-couture ale sezonului in care ne aflam - toamna-iarna 2010/2011 - cel mai mult m-a miscat cea a lui Ricardo Tisci pt. Givenchy. Hubert de Givenchy, care, daca ar mai fi in viata, ar fi multumit de cel care-i continua seria legendelor... Sa va amintesc doar de rochia neagra purtata de Audrey Hepburn in Breakfast at Tifanny's, dar despre asta va voi povesti curand, intr-un post dedicat rochiilor care-au scris istorie, care-au ridicat moda la rang de arta.

Revenind la colectia lui Tisci... De nota 10 (zece)... pt. toate cele 10 creatii prezentate in show-room-ul din Paris avand ca public doar front-row-ul care conteaza, din care va amintesc doar de Anna Wintour – Vogue USA, cea care a inspirat The Devil Wears Prada, Carine Roitfeld - Vogue Paris, plus cateva nume „grele”, parte din clientela exclusivista a casei. Nu de alta, dar o singura creatie costa cel putin cat sa hranesti o luna populatia unui un oras de dimensiuni medii de la noi. Costul reflecta cel putin cele aproximativ 2000 de ore necesare finalizarii unei creatii - de la desenul lui Tisci, pana la prezentarea din show-room.

Muza lui Tisci a fost in acest sezon pictorita anatomiei corpului uman si-a mortii - Frida Khalo. Mai mult, in afara de temele predilecte, sursa de inspiratie a fost reprezentata si de stilul de viata si moartea acesteia. Asadar, rochii din tul de matase, organza satinata, dantela Chantilly peste care designerul a presarat, din cristale, pene si metale, liniile scheletului uman si umbrele mortii ca eveniment primordial in viata omului, dupa cum veti vedea in imaginea de mai jos...

I wish you a Sady-Day!

[din seria "Facebookul e prea mic!"]

Draga si scumpa mea, Andreea...

Oh, no! Shit! Damn it! La naiba-n puii de gaina!

Am gresit profilul.... [cateva secunde pt. refresh]

Noah... bun! Here I am! Missed me, right? ;))

My sweet-like-the-pure-and-magic-poison liitle one, pe principiul invers al frazei "Esentele tari se tin numai in flacoane mici", afla ca tehnologia ma depaseste...

Atat de mult incat am reusit „sa dau de toti peretii" softul stupidphone-ului din dotare...

Astfel, catastiful-electronic denumit generic "blackberry phonebook" - cu tot cu al tau nr. de telefon - a zburat... [cu sau fara aripi daruite de red bull]

...drept care, gratie heruvimilor si serafimilor inaripati, de la Harvard, ce-au construit Facebook-ul, pot sa-ti scriu si eu una-alta azi, 24.11.2010. :D

Acestea fiindu-ti povestite, sa purced [hmmmhmmm.... nu inainte sa-mi dreg glasul cu gin tonic]:

Asa cum de la Revolutia din ’89, lovitura de stat nu s-a mai pomenit - nu oficial! - , nici pe lume n-a aparut fiinta pura si magic de sadica!

Noroc cu tine, ca altfel era prapad... ;;)

Dar cwue tastez eu aici?!

Tu, cea care sadesti sadismul cel mai sadic... Ce mai! Paroxismul sadismului!

Eu?! Dracusorul cu aripi mov-verzui, drept care nu pot sa-ti doresc decat o viata care sa jublieze calitativ.

Anii vietii sa curga lin sau zbuciumat, cum vrei tu...

Iar tu... Tu sa treci peste cum stii mai bine, da?!

Well, si pt. ca eu sunt special si azi, de ziua ta, si nu ma arunc cliseic, nu am sa-ti urez ceea ce deja ti-a dat destinul, adica ani multi bla bla bla.... Redundant! :-j

Pe scurt, iti doresc ce-mi doresc mie si, mai ales, tot ce-ti doresti tu tie! :)

Ah, look here! My first-sweet present... ;;)

Filmele toamnei... la feminin!

Toamna aduce cele mai asteptate filme ale anului, conform criticilor, favorite pt a castiga cele mai ravnite premii din industrie, Oscarurile.

Deliciul acestora este dat de faptul ca asistam la o explozie de feminitate... regizorala si actoriceasca.

Pentru ca am reusit sa vad cateva dintre premierele ce urmeaza, am decis sa va impartasesc si totodata sa va si recomand ceea ce eu am admirat.

Am inceput maratonul cinematografic cu Darren Arnofosky, parintele capodoperei devenita film-cult, Requiem for a dream. Natalie Portman s-a maturizat cu siguranta prin rolul din Black swann, in care da viata povestii balerinei care obtine rolul principal din Lacul lebedelor, cel mai ravnit la acea vreme. Posibil sa vedem o a doua poveste ce-o prezinta pe actrita in cursa pt Oscar.

Pe de alta parte, viziunea intunecata, abisala - psihanalitic vorbind - a regizorului, prezinta in plan secund rivalitatea dintre doua balerine de varste diferite.

Nicole Kidman, deja castigatoare a unui Oscar pt. magistrala intepretare a scriitoarei lesbiene de mare succes Virginia Woolf in The Hours, nu se dezminte nici in Rabbit hole, Maniera de-a construi personajul din acest film respira naturalete, veridicitate, asadar un joc actoricesc studiat indelung.

Subiectul filmului, tragedia unor parinti care-si pierd fiul intr-un accident de masina, este preluat dintr-o piesa de teatru contemporana, aceasta, la randul ei, avandu-si radacinile intr-un fapt real.

The Tempest isi are izvoarele tot intr-o piesa de teatru si este transpus pe pelicula de Julie Taymor, una dintre putinele femei-regizor importante, cunoscuta pt biograficele Titus Andronicus si Frida cu Salma Hayek, în care, celebra pictorita Frida Khalo este prezentata extrem de colorat.

Filmul este un must see cel putin pt. jocul remarcabil al lui Hellen Mirren, interpreta Reginei Elisabeta a II-a din The Queen, rol ce i-a adus Oscarul.

Un grup de tineri confuzi, intr-o ecranizare imaginata diferit de viziunea majoritatii, in interpretarea actritelor Carrey Mulligan, Keira Knightley si Charlotte Rampling.

Cu un titlu simplu, dar de efect - Never let me go – regizat de autorul ravasitorului The Remains of the day, Kazuo Ishiguro, filmul emotioneaza orice insensibil si ridica intrebari interesante cu privire la formarea personalitatii si tranzitia catre maturitate a unei adolescente "altfel".

Am lasat pt. finalul articolului un superlativ regizoral feminin... Este vorba despre Sofia Coppola, fiica lui Francis Ford Coppola, cea care a spulberat mituri, bariere, idei preconcepute, semnand regia controversatului Lost in Translation, devenind astfel prima femeie de origine americana din istorie nominalizata la Oscar.

Si pentru ca nu se putea abate de la premiere in domeniu, Somewhere - filmul despre care voiam initial sa va spun - i-a adus anul acesta Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia, devenind astfel prima femeie de origine americana ce castiga acest trofeu, prevestind astfel si sansa pt. unei a doua nominalizari la Oscar. Si daca privim ce spune critica de specialitate, se pare ca avem aici descoperirea revelatiei anului in persoana lui Ellen Fanning, sora cunoscutei Dakota Fanning, deja familiara publicului prin rolurile din Babel si The curious case of Benjamin Button.

Review Artificial Intelligence – Steven Spielberg

„Artificial Intelligence” reprezintă o combinaţie reuşită de aventură, dramă şi science-fiction specifică stilului cu care ne-a obişnuit Steven Spielberg.

Filmul, apărut în anul 2001, redă povestea unui copil-robot care încearcă să devină uman şi să câştige astfel dragostea mamei sale.

Acţiunea se petrece în viitor, într-o perioadă în care efectele încălzirii globale sunt devastatoare. Calotele glaciare s-au topit, apele acoperind aproape tot uscatul. Numărul fiinţelor umane este unul limitat, condiţionat de mediu, iar existenţa acestora se desfăşoară alături de cea a roboţilor. Natalitatea este sever controlată, fiecare familie având dreptul la un singur copil.

În aceste condiţii, comunitatea oamenilor de ştiinţă încearcă să creeze un copil robot, un copil ireal, dar a cărui dragoste să fie umană. Experimentul reuşeşte şi astfel ia naştere David, o formă de inteligenţă artificială ce judecă în algoritmi ai fericirii, urii şi iubirii.

La iniţiativa cercetătorilor, David este încredinţat unui cuplu de angajaţi ai companiei: Henry şi Monica, al căror fiu natural se află în stare criogenică, în urma unui accident. Deşi iniţial reticentă, Monica îl acceptă pe David ca pe un fiu iar lucrurile evoluează firesc până când Martin, copilul adevărat al acesteia, îşi revine. Întoarcerea sa acasă declanşează o serie de evenimente care îi determină pe cei doi părinţi să îl abandoneze pe David, alături de jucăria sa electronică Teddy, în pădure.

De aici începe aventura, copilul pornind în căutarea Zânei Albastre –care îl transformase pe Pinocchio în om- cu scopul de a deveni la rândul său uman şi a câştiga dragostea mamei sale.

Alături de Gigolo Joe, un mecha ce fusese creat pentru a oferi plăcere oamenilor, David reuşeşte să ajungă „la capătul lumii”, „unde leii plâng”, unde speră că o va găsi pe Zâna Albastră.

Aici însă, copilul îşi întâlneşte creatorul, profesorul Tobby, de la care află, spre dezamăgirea sa, că nu va putea niciodată deveni uman.

David nu poate accepta acest răspuns şi, scufundându-se pe străzile inundate ale Manhattan-ului, va sta în faţa unei statui a Zânei Albastre timp de 2000 de ani, implorând-o să îl transforme în om.

Găsit de o altă formă de viată, urmaşi ai inteligenţei artificiale, după tot acest timp lui David i se va îndeplini visul şi va petrece o zi alături de mama sa (readusă în timp), bucurându-se de dragostea ei.

Filmul reprezintă o exemplificare extraordinar de sugestivă a unei probleme de etică: copilul robot îşi va iubi veşnic şi necondiţionat părinţii cu o dragoste umană. Dar omul va returna pentru totdeauna aceste sentimente?

Dincolo de acest aspect, operăm cu două lumi diferite –universul orga şi cel mecha- şi totuşi asemănătoare. În acest context putem studia conceptele oferite de W. Lippmann şi Gabriel Tarde, raportându-ne la exemple edificatoare din film.

Walter Lippmann vorbeşte despre lumea din afară şi imaginile din mintea noastră, despre ceea ce este realitatea şi lucrurile pe care noi le considerăm a fi reale şi în funcţie de care noi acţionăm, generând consecinţe, efecte vizibile în plan concret.

Teoria sa poate fi cu uşurinţă aplicată în cayul presonajului principal al filmului, David. Deşi nu este un copil real, tot ce simte el sunt sentimente umane, gânduri şi afecte cu nimic diferite de ale unui copil de zece ani.

Evoluţia sa, care reprezintă şi traseul narativ al filmului, se desfăşoară în baza imaginilor care există în mintea sa. Acestea nu sunt cu nimic diferite de cele ale unei presoane obişnuite şi au luat naştere în momentul în care Monica îi citeşte un cod alcătuit dintr-o serie de cuvinte: Cirrus, Socrate, Particle, Decibel, Uragan, Delfin, Lalea, Monica, David.

După cum spuneam, personajul îşi conştientizează condiţia de mecha, dar nimic nu îl poate întoarce din drumul său pentru că imaginile din mintea sa îi garantează că poate deveni uman. Povestea lui Pinocchio, transformat în om de către Zâna Albastră, reprezintă garanţia că şi David ar putea reuşi.

Singurul sentiment pe care David îl poate avea în legătură cu un fapt cu care nu a avut contact direct, este generat de imaginile din capul său. Personajul ştie de existenţa unui loc „de la capătul lumii”, „unde leii plâng” şi de faptul că acolo ar putea-o găsi pe Zâna Albastră, aceste cunoştinţe fiind generate de o serie de imagini dobândite, dar niciodată verificate.

Lumea din mintea sa îi determină eforturile, speranţele, dar nu garantează şi rezultatele, împlinirile. David porneşte într-o aventură ghidat de ceea ce îi spun imaginile din mintea sa, însă niciodată nu va ajunge la rezultatul mult dorit: nu va deveni niciodată uman.

Acţiunile sale se sprijină pe iluzia unei cunoaşteri autentice a realităţii, însă aceasta este mult mai complexă. Personajul operează cu o selecţie a faptelor care să îi permită să se adapteze realului pe care îl reconstruieşte într-o manieră mai simplă.

Pseudo-mediul lui David se naşte din existenţa unei naturi umane care i-a fost fidel imprimată şi condiţiile în care personajul evoluează: mediul familial, lipsa iubirii mamei sale. Rezultă de aici un mod specific de acţiona, cu efecte vizibile în plan concret. Un astfel de exemplu este scena în care David îi taie noaptea o şuviţă de păr Monicăi, la îndemnul fratelui său Martin, sperând că astfel va câştiga iubirea femeii.

Teoria lui W. Lippmann poate fi aplicată şi în cazul celorlalte personaje. Avem astfel de-a face cu Henry şi Monica – părinţii lui David, comunitatea oamenilor de ştiinţă care îl creează pe copil, comunitatea locuitorilor oraşului şi grupul de copii apropiat lui Martin. Fiecare dintre aceste personaje, colective sau individuale, manifestă faţă de David o atitudine generată de imaginile ce constituie pseudo-mediul lor.

Pentru Henry şi Monica, David este un potenţial fiu. Pentru creatorii săi – primul exemplar al unui experiment reuşit, pentru ceilalţi oameni- o ameninţare imensă la adresa fiinţei umane, iar pentru Martin şi prietenii săi – o simplă jucărie.

La fel de aplicabilă în cazul acestui film este teoria stereotipurilor, enunţată de W. Lippmann.

Pe parcursul filmului putem observa cum acestea – imagini ordonate, mai mult sau mai putin consistente ale lumii, cărora li s-au adaptat obiceiurile, gusturile, capacităţile şi speranţele noastre – influenţează evoluţia personajelor.

Crearea lui David are loc în baza unui stereotip. S-a dorit existenţa unui copil cuminte, iubitor, niciodată bolnav, care să nu reprezinte nici un fel de problemă pentru părinţii săi, şi care să-i iubească necondiţionat.

Secvenţa în care Monica îl abandonează de David în pădure scoate la iveală un alt stereotip. Femeia afirmă: „Îmi pare rău că nu ţi-am povestit despre lumea în care trăim”. Cuvintele sale reflectă reprezentarea cu care ea operează, şi însuşi actul abandonării lui David vine în protejarea unui alt stereotip: liniştea familiei, conservarea unităţii modului de viaţă comfortabil.

Existenţa stereotipurilor şi utilizarea lor ca metodă de apărare împotriva distrugerii unui echilibru poate fi abservată în mai multe scene ale filmului.

Astfel, confruntată cu problema acceptării lui David, Monica îi reproşează lui Henry: „Nu există înlocuitor pentru propriul tău fiu!”. Cu toate acestea, în situaţia de faţă avem de-a face cu o integrare a noii ordini în vechiul sistem de referinţă şi o modificare a acestuia. Mama îl acceptă pe noul fiu, reuşind să treacă peste imaginile preexistente.

Nu acelaşi lucru se întâmplă însă şi în cazul mulţimii efervescente, la evenimentul distrugerii roboţilor. Lozinca lor: „Adevărata carne!” reflectă stereotipul în baza căruia acţionează, iar comportamentul distructiv indică mecanismele de apărare în faţa civilizaţiei mecha.

Pe aceeaşi mulţime putem analiza unul din conceptele propuse de Gabriel Tarde. Avem de-a face cu un grup amorf, cu o adunare impulsionată de câţiva indivizi care instigă la vânătoarea şi moartea roboţilor.

Este un caz tipic de contagiune a unor sentimente, a unor reacţii iraţionale şi impulsive; o mulţime pătimaşă, furioasă şi intolerantă ce strigă: „La moarte!”

Însă una din trăsăturile sale fundamentale, instabilitatea, poate fi remarcată in scena tentativei execuţiei lui David. Deşi moderatorul spectacolului afirmă: „Fie ca cel care nu are implantat nici un cip să arunce primul piatra!”, lumea este păcălită de înfăţişarea perfect umană a lui David şi îşi întoarce furia asupra celui dintâi.

Un alt concept al lui Gabriel Tarde aplicabil în cazul acestui film este teoria imitaţiei. Însuşi autorul afirmă că evoluţia noastră are la bază imitaţia comportamentelor celorlalţi. Cel mai relevant exemplu este educaţia lui David şi felul în care acesta încearcă să intre în pielea unui personaj uman.

Scena în care băiatul încearcă să mănânce, deşi îi este interzis, acest lucru punându-i în pericol circuitele, este un exemplu relevant.

Mai avem apoi de-a face cu universul mecha, lume ce reprezintă o reproducere fidelă a universului orga. Toate comportamentele roboţilor au la bază imitaţia celor umane.

În ansamblu, filmul reprezintă o punere în scenă extraordinar de reuşită a unor elemente pe care oamenii nu le percep îndeajuns de clar în momentul de faţă. Pericolul încălzirii globale, al dezvoltării unei civilizaţii surogat, al dispariţiei ca rasă, sunt chestiuni asupra cărora se ridică multe semne de întrebare.

Dincolo de aceste aspcte, filmul pune în valoare comportamente umanece pot fi ilustrate prin prisma conceptelor lui W. Lippmann şi G. Tarde.

Existenţa pseudo-mediului şi a stereotipurilor în baza cărora acţionăm este evidentă în cadrul acestui film. David va lupta fără nici o clipă de ezitare pentru dragostea mamei sale, deoarece crede că poate deveni uman. Oamenii de ştiinţă vor lupta pentru a costrui robotul perfect, trecând peste orice problemă de etică, deoarece cred în această reuşită.

Monica va abandona un copil ce nu este uman, dar a cărui dragoste este mai profundă decât a unui om, deoarece crede că aceasta va asigura liniştea familiei sale.

Toată acţiunea filmului este condiţionată de imaginile din mintea personajelor, iar cel mai trist lucru este acela că problema fundamentală etică a filmului îşi află originea tot în acest pseudo-mediu.

Omul va primi o fiinţă care să-l iubească veşnic şi necondiţionat. Dar dragostea sa va fi la rându-i veşnică? Din nefericire, nu. Iar aceasta pentru că interacţionăm cu realul prin intermediul unui pseudo-mediu, iar condiţiile care duc la naşterea acestuia sunt schimbătoare.

Finally! H&M in Romania!

Blogul acesta va fi despre moda, asa cum am si anuntat in titlul acestuia.

Initial, am dorit sa fie un blog despre moda strazii din Romania, dar dupa ce am cercetat pe net, am observat ca sunt deja cateva instante online de gen, drept care una in plus ar fi prea mult. In plus, moda strazii va fi inclusa oricum si pe acest blog, dar cum paleta de posibilitati e mare, am decis ca blogul sa fie despre moda in general, prezentand subiecte variate din domeniu.

Acestea fiind spuse, prima postare de pe blog vine c-o veste nespus de buna si, de altfel, asteptata de foarte multi dintre noi de foarte mult timp.

Conform comunicatului oficial facut de concernul suedez H&M pe pagina de Facebook, in primavara lui 2011 se vor descide cateva magazine in Romania. Primul va fi cel din Baneasa Shopping City, dar urmeaza la scurt timp dupa sa fie deschise cateva si in alte cateva orase mari ale tarii.

In Baneasa Shopping City deja se lucreaza la amenajarea magazinului ce va fi dispus pe doua niveluri - parter si etaj -, extins pe sun spatiu destul de intins, va avea intrari de acces atat la parter cat si la etaj, si va fi dotat cu o scara rulanta interioara si cu un lift pt. accesul din interior de la un nivel la altul.

Iata si imaginile ce demonstreaza cele scrise, gratie lui Alex.

Elena Udrea - Presedintele Romaniei

Probabil titlul acestui post poate parea utopic pt. cei mai multi dintre romani, dar conform teoriilor si intamplarilor din ultima vreme, Elena Udrea va candida - cel putin! - la alegerile prezidentiale din 2012...
De ce? Motive ar fi destule... Spre exemplu, Razvan are o teorie, fezabila, faina, dar eu cred ca altfel stau lucrurile, desi e posibil sa fie si cum spune el.
In primul rand, in acest moment, chiar daca putini cunosc, Elena Udrea este un politician cu o imagine ce duce spre pozitivism, exact ceea ce nu are, probabil, niciun alt membru PD-L.
In al doilea rand, posibilitatea ca PD-L sa pice si sa nu se mai ridice exista, drept care... asa cum a fost mereu inteligenta si a stiut ce face, Nuti de la Turism poate pasi usor, cu ai sai Manolo Blahnik, in tabara adversa... Si acolo, surpriza! Nu ar crede nimeni, dar eu spun c-ar fi primita destul de bine!
Clar in 2012 se va forma o alianta, poate (aproape) nationala, de genul PSD + PNL + PC, eventual sustinuta si de UDMR cu un candidat unic la prezidentiale. Acest candidat unic ar putea fi Victor Ponta - daca stam sa analizam prezentul - sau chiar Elena Udrea - daca privim pesimist/optimist, dupa caz, in viitor... Evident, Ponta ar fi in acest caz prim-ministru.
Nu stiu cat de realista e parerea mea, dar deocamdata asta vad... Sincer, nu cred intr-o administrare nationala de catre Elena Udrea venita din partea PD-L...
Si, daca va fi asa, probabil vor candida pt. functia suprema in stat cu siguranta Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Remus Cernea - daca mentine declaratiile din ultimul an, Dan Diaconescu - dupa ultimele intentii anuntate public - si Elena Udrea. Clar, dintre acestia, romanii ar ajunge sa voteze o femeie, preferata - fortat sau nu - dintr-un grup compus dintr-un fanatic semi-comunist, radical, un oier cu viziuni precum ale animalelor ce le pastoreste, un om de media care nu e bun decat in media si un activist visator.

GaGa is THE BEST!

Duminica seara s-au decernat la Nokia Theatre din Los Angeles Premiile MTV Video Music Awards 2010.
Dupa ce-a condus detasat in topul nominalizarilor, Lady GaGa a spulberat 8 premii - 7 pt. Bad Romance si unul pt. duetul cu Beyonce, Telephone. Evident, a luat si cel mai important premiu - Video of the Year, prilej cu care a anuntat si numele urmatorului sau album, Born This Way.

Premiile:

* Best Collaboration: Lady GaGa ft. Beyonce Knowles - Telephone
* Best Female Video: Lady GaGa - Bad Romance
* Best Pop Video: Lady GaGa - Bad Romance
* Best Dance Music Video: Lady GaGa - Bad Romance
* Best Choreography: Lady GaGa - Bad Romance
* Best Direction: Lady GaGa - Bad Romance
* Best Editing: Lady GaGa - Bad Romance
* Video of the Year: Lady GaGa - Bad Romance

Blighted dreams... Fuck off! I'm offline...

This is the way I feel now...

I had nine lives but I lost all of them
And I've been searching in the night
And I've been searching in the rain
I tried to find them
But they disappeared
They walked away they dressed in black
They left my side and all I say
Is that I wasted time
When I looked for them
For now i know that things gone past
Are never to be found again
I had nine lives
But lost all of them

I had a plan
But never finished it

And I've been searching for the thought

And I've been searching in a haze
I try all days
To remember it
But now the blueprint in my mind has gone
My mind forgot the colour of direction
And my eyes they see the hands
That could have bulit
That could have constructed

The empire in my mind

The empire
I'll never find
I had a plan
But that was where ït ended...

Pascal Laugier – teoreticianul suferintei in cinematografie

Textul următor a fost redactat pt. a fi publicat într-o revistă glossy în septembrie, dar la cum merg lucrurile, acest lucru sigur nu se va mai întampla, motiv pt. care îl postez aici. Aşadar, recenzia filmului Martyrs, o co-producţie Franţa-Canada din 2008, avându-l pe Pascal Laugier drept regizor şi scenarist. Lectura placută!

„Patimile Ioanei D'arc redefinite pt. mileniul III” sau „Cine vorbeşte de suferinţa feminină în 4,3,2, ciocul mic şi ochii la Martyrs”

motto: „Suferinţă, tu, dureros de dulce...”

Convenţia filmului, la care, bunăoară, subscriem ca să îl putem înţelege sau mai bine spus, ca să putem înţelege cât mai mult din el – exact în cheia dorită de regizorul-scenarist Pascal Laugier – este că martirii sunt martori.

După acelaşi raţionament, şi cu deranjante implicaţii masochiste, şi noi spectatorii ne martirizăm în faţa unui astfel de horror. Martyrs nu e pentru cei slabi de înger, pentru cardiaci sau pentru încuiaţi, la fel cum fanii nişei de tortură a genului vor fi nevoiţi să îşi lase garda jos şi orizonturile flexibile spre deschideri nebănuite. Pentru că Laugier nu scoate încă un Hostel pe bandă rulantă, film ce face artă şi filosofie, cu creier schillerian, din suferinţa umană exploatată în paroxismul ei cel mai nebănut, dar şi un film care parcă prevesteşte Martyrs prin câţiva creieri zburaţi pe tapet.

Lucie şi Anna sunt prietene vechi, aduse laolaltă într-o relaţie inegală, protectivă cu tente lesbi, de experienţa traumatizantă din copilăria primeia. Iubirea dintre ele se manifestă la un moment dat, scurt, printr-un sărut impulsiv al Annei pe care ambele îl simt atât de nepotrivit în contextul de haos abrutizant încât nici că se repetă. Nu-i vorba că spiritualul nu-şi are locul în horrorul ăsta, dimpotrivă, doar că are pretenţii la ceva mai insolit de-atât. Trebuie spus, însă, că prima jumătate a filmului, când cele două brunete se străduiesc cot la cot să comită – Lucie - şi apoi să acopere – Anna – un carnagiu, pus în scenă cu măiestrie de regizor, se constituie într-un adevărat tur de forţă al genului, unde nimic nu rămâne la stadiul de violenţă gratuită, ci capătă ramificaţii psihologice, caracteriologice ample. „Bufetul suedez” de moarte, traumă şi răzbunare dulce-amăruie, ca şi suspansul adevărului dozat, eludat, alcătuiesc un prim act dintre cele mai răpitoare care-au ţinut ochii acestei cinefile proptiţi în imposibiltatea clipirii.

Continuarea nu se dezminte în ceea ce priveşte abundenţa de sânge, cât încremeneşte în aceeaşi varietate a brutalului. Odată ce însăşi Anna e răpită de organizaţia care, printre multele alte răni psihice provocate, au încovoiat-o ireparabil pe Lucie cu povara vinei, timpul se lăbărţează într-o vastitate pe măsura vehemenţei torţionarilor. Scenă după scenă, într-o succesiune nedelimitată temporar deci, faţa Annei se camuflează cu vânătăi, şi sânge, şi mai ales obişnuinţă opacă, în ton cu figurile asupriţilor agăţate pe pereţii subsolului unde îi e celula. Diferenţa e că acum ştim că nimic nu se întâmplă dintr-un fetiş bolnav, nejustificat: înaintea închiderii ei, Anna a aflat – şi noi cu ea – manifestul şi rostul ultim al celor care o vor supune la tratamentul inuman susţinut. Există un scop, pe altarul căruia au fost schingiuite fete timp de aproape două decade, şi anume obţinerea unei transcenderi, unei comuniuni cu lumea de după, la care doar abuzul întreţinut şi ştanţat pe tot ce alcătuieşte un subiect, poate să îl aducă pe acesta, în speţă aceasta.

Aşadar noi, spectatorii, suntem puşi în poziţia deloc uşor de păstrat de a aştepta cuminţi până când Anna e târâtă prin toate fazele necesare „transformării” supreme în martir. Vă las să aflaţi dezmodământul vizionând filmul lui Pascal Laugier, deznodământ dus la un alt punct extrem, diferit, surprinzător pentru oricine, dar just!

Cu toate acestea, în final, trebuie să vă precizez că prin Martyrs, interpreta Annei, Morjana Alaoui, este la cel de al doilea lung-metraj din carieră, iar e tipa are un psihic al dracului de puternic… E clar că promite mult, asta luând în considerare pe lângă Martyrs şi primul său film, Marock, în care tot psihicul e cel care-i construieşte în mod magistral rolul, la fel cum o face şi-n în Martyrs!

Update 12 august: Martyrs by Pascal Laugier – Official Video Trailer

Romanian music records

Asadar...

Primul videoclip profi facut in Romania - Lumea e a mea - BUG Mafia feat. Loredana (1998)

Cel mai scump si cel mai profi videoclip al anilor 2000 din Romania - Why my lord - Catalina Toma (2001)

Flash News: Melodia "Why my lord" al carei videoclip a fost la momentul acela, cel mai “profi”, dar totodata si cel mai scump din istoria showbiz-ului nostru, a fost turnat cu ajutorul regizorului Petrica Nastase (Art Focus International) si trebuie sa recunoastem ca, arata acum mai bine de 9 ani 100% occidental. Pentru superproductia video, a fost nevoie de 18 zile in care s-a muncit 24 din 24, in studio, la montaj, intr-o galerie salina subterana situata la 300 de metri sub pamant (la o temperatura de doar 3 grade) si pe lacul din Grota Miresei, unde Catalina a filmat fara lenjerie intima, acoperita de voaluri si articole vestimentare care aproape lipseseau din cadre.

Primul concert live pe Facebook al unui artist roman - Loredana Live on Facebook din studioul Radio ZU - 21 iulie 2010.

Webcam chat at Ustream

My '99 music

Pam Pam... Here we go, my friends!
Remember the '99 golden songs!
Cam in stilul asta o ard de cateva zile... Muzica buna, gen!
And... still counting!

Why my lord - Catalina Toma

Tupeu de borfas - La Familia & Marijuana

Cea mai fidela fata - Marijuana

Ringul de dans - Don Baxter & Catalina Toma

Probleme de familie - La Familia

Voi scrie...

... o carte! Da, ati citit bine! Voi scrie o carte despre cum au decurs ultimii 13 ani din viata mea, cu bune si cu rele, cu surprize mai mult sau mai putin placute etc.
Pare utopic, multi nu vor crede asta, ba din lipsa de timp, ba datorita unui dezinteres cand va veni vorba sa incep sa scriu etc.
Ei bine, nu! Chiar azi am sa incep sa scriu... Putin cate putin.
Nu conteaza daca n-o voi putea tipari, asta in ideea ca-mi va fi greu sa gasesc un editor care sa se opreasca asupra memoriilor mele. Eu tot imi voi pune ideea in aplicare, astfel existand manuscrisul, pe care daca nu voi reusi sa-l scot de sub tipar, il voi publica sub forma de blog.
Sa auzim de bine si sa ne citim si pe blog in continuare. In carti peste cateva luni!

R.I.P., Madalina!

O ascultam cand eram mic... Nu am sa uit niciodata ca ea este ( NU "a fost"!!!) fata cu parul de foc. "Fata draga", "Ei si ce?!", "Un baiat minunat" si multe altele vor dainui peste ani.
Imi vin in minte cateva imagini de cand aveam 9 ani. Eram la Palatul National al Copiilor, asteptam sa merg la cursul de dans sportiv. Tocmai avusese loc un spectacol si-am vazut-o pe Madalina venea din culise, indreptandu-se spre iesire. Am alergat asa mic cum eram si i-am cerut un autograf. Mi-a zambit, mi-a semnat ceva pe-o hartie si m-a strans in brate. Eram tare fericit...
Acum sunt trist! Ea nu mai e printre noi, s-a ridicat la stele... Vocea sa incofundabila nu poate fi uitata, la fel ca cea a Laurei Stoica...
Nu mi-a venit sa cred cand m-a trezit mama dimineata si primul lucru pe care mi l-a spus a fost acela ca Madalina Manole nu mai este. Si eu care voiam sa-i urez multi ani frumosi pt. ca azi era ziua ei. Eu cred ca totusi e ziua ei, adica ziua in care ea a ales sa fie un paroxism.
Odihneste-te in pace, Madalina! Nu te voi uita niciodata! :((

Argumentare - subiect pt. admiterea la FJSC

Am scris un text argumentativ zilele trecute in vederea pregatirii examenului de admitere la FJSC pe care-l voi avea peste cateva zile.

Am zis sa pun textul si aici atat pt. subiectul interesant cat si pt. faptul ca eu consider ca e scris bine si poate fi luat drept exemplu pt. aceasta admitere.
Trebuie sa mentionez ca textul este scris conform structurii impuse de baremul pt. constuirea unui text argumentativ al FJSC, nu se vrea a fi un discurs argumentativ de tipul retoricii neoclasice. Asadar:

Dacă ai fi avocat, ai apăra o persoană acuzată că şi-a omorît familia? Argumentează-ţi răspunsul (minim 3 argumente, maxim 15 rînduri de forum).

Experienţa de viaţă m-a învăţat să iubesc dreptatea ca valoare umană, iar meseria pe care-o am - aceea de a fi avocat - mi-a insuflat dragostea faţă de lege. De aici s-au conturat motivele pentru care, în mod sigur, aş apăra o persoană acuzată că şi-a omorât familia. De altfel, aş apăra pe oricine, indiferent că e vorba de omor, crimă sau orice altă fapta de natură penală. Mai mult decât atât, nu aş refuza apărarea cuiva nici în cazul unui proces de natură comercială sau civilă.
Pentru început am sa fac trimitere la dreptul fundamental garantat de Constituţie de a putea fi apărat de un avocat în caz de punere sub acuzare şi eventual reţinere de către justiţie. Oricine are acest drept indiferent de ce acuzaţie i se aduce, eventual legată de gradul de gravitate.
În plus, având în vedere contextul dat, cel de acceptare a apărării unui acuzat - chiar de omorul familiei sale -, iau în calcul ipoteza că nu întotdeauna un proces de acuzare se termină prin dovedirea acesteia. Aşadar, exista şansa de câştig a procesului respectiv. Şi cum se spune că până nu rişti, nu câştigi, eu aleg optimist riscul, chiar dacă şansele sunt egale cu cele ale dovedirii acuzării.
În ultimul rând, şi cel mai important din punctul meu de vedere, am depus un jurământ în momentul în care am fost învestit în această meserie. Nu pot trece peste acest jurământ datorită principiilor etico-morale ce mă caracterizează şi pentru că am respect faţă lege şi evident că nu există nicio posibilitate de eschivare, în cazul în care aş fi avut vreun gând împotriva unei apărări ca aceasta de faţă.
Singurul gând negru pe care-l pot avea este cel referitor la grotescul faptului că cineva şi-ar putea omorî familia. Automat mi-aş aminti de propria-mi familie . Doar aşa ar exista o minimă posibilitate să refuz acest caz.
Pe langă acestea, ar fi o provocare pe plan profesional, o oportunitate competitivă cu mine, dar şi cu adversarul ce-ar exista. Aceste lucruri mă motivează în carieră, îmi conferă confort, drept care acceptarea apărării unei persoane care şi-a omorât familie ar fi un nou caz judiciar în caiera mea de avocat.

Despre mine... din nou!

Am gasit la Gabi o leapsa draguta. Trebuie sa spun cateva lucruri despre mine sau care-mi plac.... Asadar:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheamă, câţi ani ai?

Catalin. De fapt, numele meu complet e Vieru Constantin Catalin. Am 23 de ani, in decembrie implinesc 24. Shit! Acum realizez cat de batran sunt...

2. Ai porecle? Care?

Hmmm.... Nu, de fapt nu cred. Daca am, eu unul nu le stiu, cel putin nu mi-a zis nimeni asa ceva...

3. O melodie tristă, una perfectă şi 3 care îti plac mult

- o melodie trista: Nothing is gonna change my love for you - Glen Medeiros

- o melodie perfecta: Bohemian Rapsody - Queen

- trei melodii care-mi plac mult: Pour que tu m'aimes encore - Celine Dion, Je t'aime - Lara Fabian, Snow - Red Hot Chili Peppers

4. Ai animal de casă? Care?

Momentan nu. Am avut pe rand, de-alungul timpului, catel, pisica, acvariu cu pesti, broscuta testoasa, hamsteri.

5. Dacă ai avea un serial TV cum s-ar numi?

Daca ar fi gen serialul meu, adica despre mine, cu mine, s-ar numi simplu "Catalin".

6. Primul citat care îţi vine în minte. Nu trişa, fără Google!

"Timpul nu mai avea rabdare..." - Marin Preda, "Morometii".

7. Desenul animat preferat din copilărie.

Aici sunt multe, dar primele care-mi vin in minte sunt Tom & Jerry, Cartea cartilor, Captain Planet etc.

8. Îţi place îngheţata?

Da. De ciocolata in special, dar nu refuz alte sortimente.

9. Ce alt nume ţi-ar plăcea să ai, dacă ai putea avea altul?

Andrei sau Stefan - acesta pt. ca sunt nascut de Sfantul Stefan, pe 27 decembrie.

10. Zi-mi un banc!

Un american si un roman stau de vorba...
Americanul spune mandru: - We have Barack Obama, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash!
Romanul spune si el: - We have Traian Basescu, no wonder, no hope, no cash...

Top 5 bloguri praf!

Nu ma intereseaza cine si ce va comenta. Postul acesta exprima oricum opiniile mele personale. Nu le justific, nu am de ce. Pur si simplu blogurile urmatoare si implicit cei care semneaza virtual materialele scrise pe ele, nu reprezinta pt. mine absolut nimic, sunt nulitatile blogosferei, cei mai praf, cretini, frustrati. Asadar:

1. Zoso update - o parere buna Zoso sau despre defecarea pe langa garduri
2. Pitici gratis
3. Aura vorbeste prostii
4. Blog prost
5. Groparu.Nascut din spermatozoizi campioni

Premiul special - fara a se intelege ca am ceva personal cu el - merge la Trimbulindu - blogul lui Iulian Zaharia, un fost coleg de grupa in facultate pt. ca cel putin in ultimul an nu mi se pare ca a scris ceva relevant, interesant, ceva care sa-mi trezeasca interesul sa citesc.

Nou si interesant in ultima vreme plus o scurta pauza redactionala

Dragilor, in ultima vreme nu am reusit sa mai scriu nimic din pacate desi aveam cateva subiecte de actualitate... Am sa incep prin a aminti concursul national Miss Travesti Romania 2010 desfasurat pe 6 iunie la Cluj-Napoca si castigat fara probleme de Dana de Kronstadt, pe care-o felicit din nou cu aceasta ocazie desi am mai facut-o si personal, prin telefon, dar si in alte cateva randuri prin alte parti virtuale. Ca idee, nu pot sa nu imi exprima dezamagirea cu privire la ceea ce se doreste a fi site-ul oficial al Danei. Din pacate, lasa de dorit din foarte multe puncte de vedere si sper sa se remedieze problema cat mai curand pt. ca strica mult premiul recent castigat si e pacat. Ar mai fi de amintit lansarea videoclipului "Alejandro" al lui Lady GaGa si cele cateva zile de relaxare petrecute la Londra unde am mers printre altele la concertele Bon Jovi si Leona Lewis & Gabriela Cilmi, ambele desfasurate la O2 Arena pe 10 si respectiv 12 iunie.
Pauza luata de ceva timp de datoreaza aglomerarii lucrurilor pe care le am de facut si care nu suporta amanare, dar si starii de sanatate din ultima vreme... Cu sanatatea se rezolva zilele acestea, am realizat astfel ca trebuie sa imi acord mai multa atentie pt. a nu avea neplaceri. Restul se rezolva pe parcurs cu tact si atentie. Promit sa revin spre sfarsitul lunii cu detalii despre subiectele de care va vorbeam mai sus!

Si pt. ca a venit vara, anotimpul predestinat indeosebi vacantelor, relaxarii, petrecerilor, va dedic melodia urmatoare in ideea ca sigur veti incepe sa petreceti ceva mai intens fata de cum ati facut-o in restul anului.




P.S.: Aceasta melodie e cea pe care Dana de Kronstadt a interpretat-o la Miss Travesti Romania 2010 intr-o maniera foarte placuta si eleganta, lucru demonstrat de juriu care-a decis-o castigatoarea acestei editii a concursului.
Sa aveti o luna excelenta in continuare! Pe curand!

Cardigan

Stiu, titlul acestui post pt. multi nu inseamna nimic. Pt. mine da. Veti vedea in cele ce urmeaza de ce.
Pt. inceput cred ca e bine sa explic - pentru multii necunoscatori care citesc acest post - ce inseamna cuvantul "cardigan".
Conform DEX Online: CÁRDIGAN, cardigane, s.n. (Rar) Jachetă (bărbătească) tricotată, cu mâneci largi, încheiată cu nasturi în față. – Din fr., engl. cardigan.
As rectifica putin, adaugand ca nu trebuie sa fie tricitata neaparat aceasta jacheta. la fel cum foarte bine, in loc de nasturi, putem avea un fermoar, spre exemplu. In plus, doresc sa adaug ca un cardigan nu e neaparat o piesa vestimentara barbateasca, el poate face parte cu succes si din garderoba unei femei, forma fiin foarte putin diferita. In fond, eu cred ca un cardigan este o piesa unisex in general, nu prea vad diferente semnificative intre un cardigan de dama si unul barbatesc. Bun, am lamurit problema principala. Sa mergem mai departe... Cardiganul reprezinta pt. mine cea mai versatila piesa vestimentara din garderoba. Il pot purta atat la tinute casual cat si elegante, sport sau de club. Il pot purta oricand, indiferent de vreme sau anotimp. Consider ca imi confera libertate de exprimare, de miscare, pe scurt ma reprezinta. Am vreo 10 cardigane. Diverse culori, texturi, inchise cu nasturi sau cu fermoar, apartin unor brand-uri high-style sau sunt "no name". Preferatul meu este unul verde cu negru, in carouri, de la C'N'C Costume National, un brand pe care-l iubesc pur si simplu. Astept sa-mi achizitionez unul Lanvin, unul Dior Homme, unul Alexander McQueen. Pana voi avea resursele financiare pt. acestea ma bucur de cele pe care le am.
Ca sa exemplific, aveti si cateva imagini atasate.

My Top 10 - Eurovision 2010

In seara finalei Eurovision 2010 am fost invitatul lui Doru Iuga la emisiunea maraton pe care-o realizeaza anual cu ocazia celui mai mare eveniment muzical el Europei la OTV. Alaturi de Cristian Faur - compozitorul piesei "Let me try" a Luminitei Anghel si-a celor de la Sistem, ocupanta locului III la Eurovision 2005 la Kiev - si Mariana Moculescu - fosta sotie a lui Horia Moculescu, absolventa a unui liceu de muzica, sectiile vioara si canto - am comentat aparitiile tarilor participante, melodiile, show-ul, castigatorii, pierzatorii etc. Concluzia unanima a fost aceea ca aceasta a fost seara Romaniei, Romania trebuia sa castige. Germania a avut una dintre cele mai slabe piese din concurs dupa parerea mea, nu mi-a placut deloc. Locul III este relativ neasteptat pt. Romania. Spun relativ pt. ca au existat oameni care-au stat cu emotii si la semifinala in ceea ce priveste mica posibilitate de-a nu intra in finala. Dupa care a venit finala, Paula si Ovi s-au prezentat ireprosabil, au fost perfecti! Am fost sigur ca intram in Top 5 si, de altfel, acest lucru s-a putut vedea pe parcursul votarii. Doar de cateva ori am coborat pe 6 sau pe 7, dar am revenit rapid si.... in final am terminat pe podium dupa Germania si Turcia. Azedbaidjan, desi s-a rpezentat prost datorita faptului ca Safura a falsat si a fost statica, s-a clasat totusi pe locul 4, chiar daca la casele de pariuri avea prima sansa la trofeu pe cand noi, spre exemplu, eram cotati cu sansa a zecea.
Ce am avut de spus acolo ati putut vedea si voi, am adaugat cate ceva aici. Am sa repet totusi Top 10 din punctul meu de vedere:

1. Romania - de departe cei mai buni, argumentele sunt in zadar acum. oricum este ok si locul III.
2. Ucraina - o voce foarte buna, o piesa grea interpretata foarte bine, o prezenta scenica simpla, naturala, frumoasa.
3. Norvegia - o voce superba, interpretarea buna, dar nu asa cum am auzit in cadrul altor intepretari live ale melodiei (spre exemplu, nu atat de bine preum in exemplul dat de Cristi aici pe blog), prezenta scenica placuta.
4. Israel - am un fetish pt. ebraica; imi pare rau ca in finala a calcat stramb si-a falsat.
5. Turcia - o manea rock, dupa spusele unora; eu zic ceva relativ nou avand in vedere cu ceea ce ne-a obisnuit turcia pana acum. au avut un show tare, intepretarea live nu a fost deloc rea.
6. Azerbaidjan - safura a falsat! grav! mai are de invatat cativa ani; la 17 ani s-a vazut prea mare. pacat!
7. Franta - un show fain, m-a distrat teribil, m-a surprins placut. parca ascultam ricky martin cu "la copa de la vida" si ma pregateam sa vad finala campionatului de fotbal sau parca eram intr-un club ascultand tyalee a lui costi ionita.
8. Islanda - o voce incredibil de faina, o interpretare magistrala. fara prezenta scenica, melodia ok, dar cam repetitiva.
9. Armenia - frumusetea fizica nu inseamna totul, nu compenseaza o intepretarea cu scapari, o voce tremurata pe alocuri si un show cam saracacios.
10. Cipru - m-a surprins placut. tipul avea o voce calda, a intepretat bine, dar era non-cipru. nu stiu, nu avea treaba. am inteles ca venea din uk, dar putea sa nu ma faca sa vad asta atat de evident. pacat!

Clasamentul Eurovision 2010 - semifinale si finala

Iata clasamentul oficial al Eurovision 2010. Mai intai clasamentul pt. cele doua semi-finale si apoi clasamentul din finala:

First Semi-Final (27 May)

01. Belgium (167 points)
02. Greece (133)
03. Iceland (123)
04. Portugal (89)
05. Serbia (79)
06. Albania (76)
07. Russia (74)
08. Bosnia & Herzegovina (59)
09. Belarus (59)
10. Moldova (52)
11. Finland (49)
12. Malta (45)
13. Poland (44)
14. Estonia (39)
15. FYR Macedonia (37)
16. Slovakia (24)
17. Latvia (11)

Second Semi-Final (25 May)

01. Turkey (118 points)
02. Azerbaijan (113)
03. Georgia (106)
04. Romania (104)
05. Denmark (101)
06. Armenia (83)
07. Ukraine (77)
08. Israel (71)
09. Ireland (67)
10. Cyprus (67)
11. Sweden (62)
12. Lithuania (44)
13. Croatia (33)
14. The Netherlands (29)
15. Bulgaria (19)
16. Slovenia (6)
17. Switzerland (2)

Eurovision Song Contest 2010 Final

1 Germany 246
2 Turkey 170
3 Romania 162
4 Denmark 149
5 Azerbaijan 145
6 Belgium 143
7 Armenia 141
8 Greece 140
9 Georgia 136
10 Ukraine 108
11 Russia 90
12 France 82
13 Serbia 72
14 Israel 71
15 Spain 68
16 Albania 62
17 Bosnia & Herzegovina 51
18 Portugal 43
19 Iceland 41
20 Norway 35
21 Cyprus 27
22 Moldova 27
23 Ireland 25
24 Belarus 18
25 United Kingdom 10

Pentru tine...

Love me for who I am, not for who you want me to be! ;)

Citeste fraza de mai sus si incearca s-o procesezi natural, fara interpretari, te rog. Asta pt. sanatatea noastra psihica. Nu-i un mesaj cu subinteles, nu inseamna nimic, e gandul meu de la ora asta. Iti multumesc ca existi! Melodia de mai jos e pt. tine! :)

P.S.: revin dupa un somn pe care consider ca-l merit din plin cu un post special despre Eurovision 2010 si participarea mea la emisiunea maraton dedicata acestui concurs a lui Doru Iuga la OTV.

Eurovision 2010 - The Final

Acestia sunt finalistii Eurovision 2010, in ordinea intrarii lor in concurs:

1. Safura – Drip drop (Azerbaidjan)
2. Daniel Diges – Algo pequeñito (Spania)
3. Didrik Solli-Tangen – My heart is yours (Norvegia)
4. SunStroke Project feat. Olia Tira – Run away (Moldova)
5. Jon Lilygreen and The Islanders – Life looks better in spring (Cipru)
6. Vukasin Brajic – Thunder and lightning (Bosnia)
7. Tom Dice – Me and my guitar (Belgia)
8. Milan Stankoviç – Ovo je balkan (Serbia)
9. 3+2 feat. Robert Wells – Butterflies (Belarus)
10. Niamh Kavanagh – It’s for you (Irlanda)
11. Giorgios Alkaios and Friends – OPA (Grecia)
12. Josh Dubovie – That sounds good to me (Regatul Unit)
13. Sopho Nizharadze – Shine (Georgia)
14. maNga – We could be the same (Turcia)
15. Julaiana Pasha – It’s all about you (Albania)
16. Hera Björk – Je ne sais quoi (Islanda)
17. Alyosha – Sweet people (Ucraina)
18. Jessy Matador – Allez ola olé (Franta)
19. Paula Seling & Ovi – Playing with fire (Romania)
20. Peter Nalitch and Friends – Lost and forgotten (Rusia)
21. Eva Rivas – Apricot stone (Armenia)
22. Lena – Satellite (Germania)
23. Filipa Azevedo – Há dias assim (Portugalia)
24. Harel Skaat – Milim (Israel)
25. Chanée and N’evergreen – In a moment like this (Danemarca)

Multu succes, Paula & Ovi! :)