luni, 9 august 2010

Pascal Laugier – teoreticianul suferintei in cinematografie

Textul următor a fost redactat pt. a fi publicat într-o revistă glossy în septembrie, dar la cum merg lucrurile, acest lucru sigur nu se va mai întampla, motiv pt. care îl postez aici. Aşadar, recenzia filmului Martyrs, o co-producţie Franţa-Canada din 2008, avându-l pe Pascal Laugier drept regizor şi scenarist. Lectura placută!


„Patimile Ioanei D'arc redefinite pt. mileniul III” sau „Cine vorbeşte de suferinţa feminină în 4,3,2, ciocul mic şi ochii la Martyrs


motto: „Suferinţă, tu, dureros de dulce...


Convenţia filmului, la care, bunăoară, subscriem ca să îl putem înţelege sau mai bine spus, ca să putem înţelege cât mai mult din el – exact în cheia dorită de regizorul-scenarist Pascal Laugier – este că martirii sunt martori.

După acelaşi raţionament, şi cu deranjante implicaţii masochiste, şi noi spectatorii ne martirizăm în faţa unui astfel de horror. Martyrs nu e pentru cei slabi de înger, pentru cardiaci sau pentru încuiaţi, la fel cum fanii nişei de tortură a genului vor fi nevoiţi să îşi lase garda jos şi orizonturile flexibile spre deschideri nebănuite. Pentru că Laugier nu scoate încă un Hostel pe bandă rulantă, film ce face artă şi filosofie, cu creier schillerian, din suferinţa umană exploatată în paroxismul ei cel mai nebănut, dar şi un film care parcă prevesteşte Martyrs prin câţiva creieri zburaţi pe tapet.

Lucie şi Anna sunt prietene vechi, aduse laolaltă într-o relaţie inegală, protectivă cu tente lesbi, de experienţa traumatizantă din copilăria primeia. Iubirea dintre ele se manifestă la un moment dat, scurt, printr-un sărut impulsiv al Annei pe care ambele îl simt atât de nepotrivit în contextul de haos abrutizant încât nici că se repetă. Nu-i vorba că spiritualul nu-şi are locul în horrorul ăsta, dimpotrivă, doar că are pretenţii la ceva mai insolit de-atât. Trebuie spus, însă, că prima jumătate a filmului, când cele două brunete se străduiesc cot la cot să comită – Lucie - şi apoi să acopere – Anna un carnagiu, pus în scenă cu măiestrie de regizor, se constituie într-un adevărat tur de forţă al genului, unde nimic nu rămâne la stadiul de violenţă gratuită, ci capătă ramificaţii psihologice, caracteriologice ample. „Bufetul suedez” de moarte, traumă şi răzbunare dulce-amăruie, ca şi suspansul adevărului dozat, eludat, alcătuiesc un prim act dintre cele mai răpitoare care-au ţinut ochii acestei cinefile proptiţi în imposibiltatea clipirii.

Continuarea nu se dezminte în ceea ce priveşte abundenţa de sânge, cât încremeneşte în aceeaşi varietate a brutalului. Odată ce însăşi Anna e răpită de organizaţia care, printre multele alte răni psihice provocate, au încovoiat-o ireparabil pe Lucie cu povara vinei, timpul se lăbărţează într-o vastitate pe măsura vehemenţei torţionarilor. Scenă după scenă, într-o succesiune nedelimitată temporar deci, faţa Annei se camuflează cu vânătăi, şi sânge, şi mai ales obişnuinţă opacă, în ton cu figurile asupriţilor agăţate pe pereţii subsolului unde îi e celula. Diferenţa e că acum ştim că nimic nu se întâmplă dintr-un fetiş bolnav, nejustificat: înaintea închiderii ei, Anna a aflat – şi noi cu ea – manifestul şi rostul ultim al celor care o vor supune la tratamentul inuman susţinut. Există un scop, pe altarul căruia au fost schingiuite fete timp de aproape două decade, şi anume obţinerea unei transcenderi, unei comuniuni cu lumea de după, la care doar abuzul întreţinut şi ştanţat pe tot ce alcătuieşte un subiect, poate să îl aducă pe acesta, în speţă aceasta.

Aşadar noi, spectatorii, suntem puşi în poziţia deloc uşor de păstrat de a aştepta cuminţi până când Anna e târâtă prin toate fazele necesare „transformării” supreme în martir. Vă las să aflaţi dezmodământul vizionând filmul lui Pascal Laugier, deznodământ dus la un alt punct extrem, diferit, surprinzător pentru oricine, dar just!

Cu toate acestea, în final, trebuie să vă precizez că prin Martyrs, interpreta Annei, Morjana Alaoui, este la cel de al doilea lung-metraj din carieră, iar e tipa are un psihic al dracului de puternic… E clar că promite mult, asta luând în considerare pe lângă Martyrs şi primul său film, Marock, în care tot psihicul e cel care-i construieşte în mod magistral rolul, la fel cum o face şi-n în Martyrs!


Update 12 august: Martyrs by Pascal Laugier Official Video Trailer


video

4 comentarii:

  1. Draga Catalin,

    Nu stiu exact motivul pentru care articolul tau nu va fi publicat in mentionata revista glossy, insa il pot banui. Dupa cateva fraze, am refuzat sa mai citesc recenzia. Nu din cauza exprimarii tale caraghios-umflate, ci din cauza ca nu vad in ce fel s-ar putea scrie pozitiv despre acest film fara a aluneca in aberatii.

    'Martyrs' nu este un film prost pentru ca este 'urat' sau pt ca promoveaza acea 'violenta-gratuita-scoasa-din-hostel'. Este un film prost si din aceste motive, insa in primul rand pentru ca nu are un scenariu. Deci care va sa zica - un club de bogatani 'excentrici' sau pur si simplu fraieri dau bani pentru tortura unor fete, sperand ca (da Doamne !) una din ele le-ar putea spune, de pe culmile suferintei, ce urmeaza dupa moarte. Desigur, locul ororilor este in subsolul caminului unei familii cu copii - usor de trecut cu vederea si de ascuns. Logic, nu ? Exista oameni care s-au trezit din coma si care au revenit cu felurite versiuni despre ce vine 'dupa' dar, desigur, atata timp cat suntem in fata unui film horror, si nu orice fel de horror, ci de acela cu schingiuiri, e mai fezabil drumul ales de Laugier.

    'Martyrs' face un nou pas pe teritoriul aberantului. Nu cel al violentei, nu al actiunii in sine, ci al dramei pe care o propune. Este genul de film care isi indeparteaza audienta (si am vazut n dintr-astea, nu ca ar fi ceva nou), sperand sa ramana cu 'aia buna'. Violenta poate sa fie o parte puternica din subiect (vezi 'Eden Lake', un film asemanator prin exacerbarea cruzimii, care, insa, avea ceva clar de spus despre patura de jos a societatii si violenta care incepe si se incheie in familie, intr-un cerc complet), sa sperie sau sa starneasca o placere senzuala in noi (dupa cum spunea critica de film Pauline Kael). Atentie, insa, la 'nisa' aceasta noua, care mizeaza exclusiv pe o placere bolnav-necontrolata a noastra de a ne simti amenintati / torturati, mentinandu-ne, insa, in siguranta din fata ecranului. Asta nu e nici arta, nici cinema - e gunoi in cel mai josnic sens al cuvantului. E exploatare snuff.

    De fapt, cam de filmele snuff se apropie 'Martyrs' (si altele precum el). Nu are nimic de spus despre suferinta - ideea sa despre purificare prin suferinta o regasesti in multe religii (inclusiv in crestinism). Are ceva de spus despre audienta sa si despre gratificarea violentei. Atat.

    In fine, daca tu faci parte din nisa careia i se adreseaza acest film - nu ma deranjeaza.Oricum, eu ma astept la orice din partea ta. :))

    Cu drag,
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga, Andrei...

    Probabil "Martyrs" este un film prost datorita motivelor expuse asiduu si alambicat de tine, dar si datoriate criticilor pozitive, premiilor obtinute etc... corect?
    Hmmm... Legat de publicarea acestui articol, cred ca nu esti in masura sa decretezi motive pe care le doresti, ai putea cerceta.
    Pana la urma, singurele motive existente sunt neglijenta unui secretar de redactie care nu a citit la timp ce primise, dar si faptul ca n-am vrut sa scriu o recenzie aproape dictata... ;)
    Best regards si fii mai flexibil! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. hey
    te rog da-mi un mail pe adresa

    officeclubkiss@yahoo.com daca se poate si zi-mi si adminul carui blog esti.

    am sa trimit acest mesaj la mai multi utilizatori de blog

    merci

    RăspundețiȘtergere
  4. dar cine esti? ca unui anonim nu vad de ce i-as trimite ceva, orice, indiferent ce... sunt adminul acestui blog si atat. :)

    RăspundețiȘtergere