Blogul acesta va fi despre moda, asa cum am si anuntat in titlul acestuia.
Initial, am dorit sa fie un blog despre moda strazii din Romania, dar dupa ce am cercetat pe net, am observat ca sunt deja cateva instante online de gen, drept care una in plus ar fi prea mult. In plus, moda strazii va fi inclusa oricum si pe acest blog, dar cum paleta de posibilitati e mare, am decis ca blogul sa fie despre moda in general, prezentand subiecte variate din domeniu.
Acestea fiind spuse, prima postare de pe blog vine c-o veste nespus de buna si, de altfel, asteptata de foarte multi dintre noi de foarte mult timp.
Conform comunicatului oficial facut de concernul suedez H&M pe pagina de Facebook, in primavara lui 2011 se vor descide cateva magazine in Romania. Primul va fi cel din Baneasa Shopping City, dar urmeaza la scurt timp dupa sa fie deschise cateva si in alte cateva orase mari ale tarii.
In Baneasa Shopping City deja se lucreaza la amenajarea magazinului ce va fi dispus pe doua niveluri - parter si etaj -, extins pe sun spatiu destul de intins, va avea intrari de acces atat la parter cat si la etaj, si va fi dotat cu o scara rulanta interioara si cu un lift pt. accesul din interior de la un nivel la altul.
Iata si imaginile ce demonstreaza cele scrise, gratie lui Alex.
Probabil titlul acestui post poate parea utopic pt. cei mai multi dintre romani, dar conform teoriilor si intamplarilor din ultima vreme, Elena Udrea va candida - cel putin! - la alegerile prezidentiale din 2012... De ce? Motive ar fi destule... Spre exemplu, Razvan are o teorie, fezabila, faina, dar eu cred ca altfel stau lucrurile, desi e posibil sa fie si cum spune el. In primul rand, in acest moment, chiar daca putini cunosc, Elena Udrea este un politician cu o imagine ce duce spre pozitivism, exact ceea ce nu are, probabil, niciun alt membru PD-L. In al doilea rand, posibilitatea ca PD-L sa pice si sa nu se mai ridice exista, drept care... asa cum a fost mereu inteligenta si a stiut ce face, Nuti de la Turism poate pasi usor, cu ai sai Manolo Blahnik, in tabara adversa... Si acolo, surpriza! Nu ar crede nimeni, dar eu spun c-ar fi primita destul de bine! Clar in 2012 se va forma o alianta, poate (aproape) nationala, de genul PSD + PNL + PC, eventual sustinuta si de UDMR cu un candidat unic la prezidentiale. Acest candidat unic ar putea fi Victor Ponta - daca stam sa analizam prezentul - sau chiar Elena Udrea - daca privim pesimist/optimist, dupa caz, in viitor... Evident, Ponta ar fi in acest caz prim-ministru. Nu stiu cat de realista e parerea mea, dar deocamdata asta vad... Sincer, nu cred intr-o administrare nationala de catre Elena Udrea venita din partea PD-L... Si, daca va fi asa, probabil vor candida pt. functia suprema in stat cu siguranta Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Remus Cernea - daca mentine declaratiile din ultimul an, Dan Diaconescu - dupa ultimele intentii anuntate public - si Elena Udrea. Clar, dintre acestia, romanii ar ajunge sa voteze o femeie, preferata - fortat sau nu - dintr-un grup compus dintr-un fanatic semi-comunist, radical, un oier cu viziuni precum ale animalelor ce le pastoreste, un om de media care nu e bun decat in media si un activist visator.
Duminica seara s-au decernat la Nokia Theatre din Los Angeles Premiile MTV Video Music Awards 2010. Dupa ce-a condus detasat in topul nominalizarilor, Lady GaGa a spulberat 8 premii - 7 pt. Bad Romance si unul pt. duetul cu Beyonce, Telephone. Evident, a luat si cel mai important premiu - Video of the Year, prilej cu care a anuntat si numele urmatorului sau album, Born This Way.
Premiile:
* Best Collaboration: Lady GaGa ft. Beyonce Knowles - Telephone * Best Female Video: Lady GaGa - Bad Romance * Best Pop Video: Lady GaGa - Bad Romance * Best Dance Music Video: Lady GaGa - Bad Romance * Best Choreography: Lady GaGa - Bad Romance * Best Direction: Lady GaGa - Bad Romance * Best Editing: Lady GaGa - Bad Romance * Video of the Year: Lady GaGa - Bad Romance
I had nine lives but I lost all of them And I've been searching in the night And I've been searching in the rain I tried to find them But they disappeared They walked away they dressed in black They left my side and all I say Is that I wasted time When I looked for them For now i know that things gone past Are never to be found again I had nine lives But lost all of them
I had a plan But never finished it
And I've been searching for the thought
And I've been searching in a haze I try all days To remember it But now the blueprint in my mind has gone My mind forgot the colour of direction And my eyes they see the hands That could have bulit That could have constructed
The empire in my mind
The empire I'll never find I had a plan But that was where ït ended...
Textul următor a fost redactat pt. a fi publicat într-o revistă glossy în septembrie, dar la cum merg lucrurile, acest lucru sigur nu se va mai întampla, motiv pt. care îl postez aici. Aşadar, recenzia filmului Martyrs, o co-producţie Franţa-Canada din 2008, avându-l pe Pascal Laugier drept regizor şi scenarist. Lectura placută!
„Patimile Ioanei D'arc redefinite pt. mileniul III” sau „Cine vorbeşte de suferinţa feminină în 4,3,2, ciocul mic şi ochii la Martyrs”
motto: „Suferinţă, tu, dureros de dulce...”
Convenţia filmului,la care, bunăoară, subscriem ca să îl putem înţelege sau mai bine spus, ca să putem înţelege cât mai mult din el – exact în cheia dorită de regizorul-scenarist Pascal Laugier – este că martirii sunt martori.
După acelaşi raţionament, şi cu deranjante implicaţii masochiste, şi noi spectatorii ne martirizăm în faţa unui astfel de horror. Martyrs nu e pentru cei slabi de înger, pentru cardiaci sau pentru încuiaţi, la fel cum fanii nişei de tortură a genului vor fi nevoiţi să îşi lase garda jos şi orizonturile flexibile spre deschideri nebănuite. Pentru că Laugier nu scoate încă un Hostel pe bandă rulantă, film ce face artă şi filosofie, cu creier schillerian, din suferinţa umană exploatată în paroxismul ei cel mai nebănut, dar şi un film care parcă prevesteşte Martyrsprin câţiva creieri zburaţi pe tapet.
Lucie şi Anna sunt prietene vechi, aduse laolaltă într-o relaţie inegală, protectivă cu tente lesbi, de experienţa traumatizantă din copilăria primeia. Iubirea dintre ele se manifestă la un moment dat, scurt, printr-un sărut impulsiv al Annei pe care ambele îl simt atât de nepotrivit în contextul de haos abrutizant încât nici că se repetă. Nu-i vorba că spiritualul nu-şi are locul în horrorul ăsta, dimpotrivă, doar că are pretenţii la ceva mai insolit de-atât. Trebuie spus, însă, că prima jumătate a filmului, când cele două brunete se străduiesc cot la cot să comită – Lucie - şi apoi să acopere – Anna – un carnagiu, pus în scenă cu măiestrie de regizor, se constituie într-un adevărat tur de forţă al genului, unde nimic nu rămâne la stadiul de violenţă gratuită, ci capătă ramificaţii psihologice, caracteriologice ample. „Bufetul suedez” de moarte, traumă şi răzbunare dulce-amăruie, ca şi suspansul adevărului dozat, eludat, alcătuiesc un prim act dintre cele mai răpitoare care-au ţinut ochii acestei cinefile proptiţi în imposibiltatea clipirii.
Continuarea nu se dezminte în ceea ce priveşte abundenţa de sânge, cât încremeneşte în aceeaşi varietate a brutalului. Odată ce însăşi Anna e răpită de organizaţia care, printre multele alte răni psihice provocate, au încovoiat-o ireparabil pe Lucie cu povara vinei, timpul se lăbărţează într-o vastitate pe măsura vehemenţei torţionarilor. Scenă după scenă, într-o succesiune nedelimitată temporar deci, faţa Annei se camuflează cu vânătăi, şi sânge, şi mai ales obişnuinţă opacă, în ton cu figurile asupriţilor agăţate pe pereţii subsolului unde îi e celula. Diferenţa e că acum ştim că nimic nu se întâmplă dintr-un fetiş bolnav, nejustificat: înaintea închiderii ei, Anna a aflat – şi noi cu ea – manifestul şi rostul ultim al celor care o vor supune la tratamentul inuman susţinut. Există un scop, pe altarul căruia au fost schingiuite fete timp de aproape două decade, şi anume obţinerea unei transcenderi, unei comuniuni cu lumea de după, la care doar abuzul întreţinut şi ştanţat pe tot ce alcătuieşte un subiect, poate să îl aducă pe acesta, în speţă aceasta.
Aşadar noi, spectatorii, suntem puşi în poziţia deloc uşor de păstrat de a aştepta cuminţi până când Anna e târâtă prin toate fazele necesare „transformării” supreme în martir. Vă las să aflaţi dezmodământul vizionând filmul lui Pascal Laugier, deznodământ dus la un alt punct extrem, diferit, surprinzător pentru oricine, dar just!
Cu toate acestea, în final, trebuie să vă precizez că prin Martyrs, interpreta Annei, Morjana Alaoui, este la cel de al doilea lung-metraj din carieră, iar e tipa are un psihic al dracului de puternic… E clar că promite mult, asta luând în considerare pe lângă Martyrsşi primul său film, Marock, în care tot psihicul e cel care-i construieşte în mod magistral rolul, la fel cum o face şi-n în Martyrs!
Update 12 august: Martyrs by Pascal Laugier – Official Video Trailer
Primul videoclip profi facut in Romania - Lumea e a mea - BUG Mafia feat. Loredana (1998)
Cel mai scump si cel mai profi videoclip al anilor 2000 din Romania - Why my lord - Catalina Toma (2001)
Flash News: Melodia "Why my lord" al carei videoclip a fost la momentul acela, cel mai “profi”, dar totodata si cel mai scump din istoria showbiz-ului nostru, a fost turnat cu ajutorul regizorului Petrica Nastase (Art Focus International) si trebuie sa recunoastem ca, arata acum mai bine de 9 ani 100% occidental. Pentru superproductia video, a fost nevoie de 18 zile in care s-a muncit 24 din 24, in studio, la montaj, intr-o galerie salina subterana situata la 300 de metri sub pamant (la o temperatura de doar 3 grade) si pe lacul din Grota Miresei, unde Catalina a filmat fara lenjerie intima, acoperita de voaluri si articole vestimentare care aproape lipseseau din cadre.
Primul concert live pe Facebook al unui artist roman - Loredana Live on Facebook din studioul Radio ZU - 21 iulie 2010.
... o carte! Da, ati citit bine! Voi scrie o carte despre cum au decurs ultimii 13 ani din viata mea, cu bune si cu rele, cu surprize mai mult sau mai putin placute etc. Pare utopic, multi nu vor crede asta, ba din lipsa de timp, ba datorita unui dezinteres cand va veni vorba sa incep sa scriu etc. Ei bine, nu! Chiar azi am sa incep sa scriu... Putin cate putin. Nu conteaza daca n-o voi putea tipari, asta in ideea ca-mi va fi greu sa gasesc un editor care sa se opreasca asupra memoriilor mele. Eu tot imi voi pune ideea in aplicare, astfel existand manuscrisul, pe care daca nu voi reusi sa-l scot de sub tipar, il voi publica sub forma de blog. Sa auzim de bine si sa ne citim si pe blog in continuare. In carti peste cateva luni!
O ascultam cand eram mic... Nu am sa uit niciodata ca ea este ( NU "a fost"!!!) fata cu parul de foc. "Fata draga", "Ei si ce?!", "Un baiat minunat" si multe altele vor dainui peste ani. Imi vin in minte cateva imagini de cand aveam 9 ani. Eram la Palatul National al Copiilor, asteptam sa merg la cursul de dans sportiv. Tocmai avusese loc un spectacol si-am vazut-o pe Madalina venea din culise, indreptandu-se spre iesire. Am alergat asa mic cum eram si i-am cerut un autograf. Mi-a zambit, mi-a semnat ceva pe-o hartie si m-a strans in brate. Eram tare fericit... Acum sunt trist! Ea nu mai e printre noi, s-a ridicat la stele... Vocea sa incofundabila nu poate fi uitata, la fel ca cea a Laurei Stoica... Nu mi-a venit sa cred cand m-a trezit mama dimineata si primul lucru pe care mi l-a spus a fost acela ca Madalina Manole nu mai este. Si eu care voiam sa-i urez multi ani frumosi pt. ca azi era ziua ei. Eu cred ca totusi e ziua ei, adica ziua in care ea a ales sa fie un paroxism. Odihneste-te in pace, Madalina! Nu te voi uita niciodata! :((
Am scris un text argumentativ zilele trecute in vederea pregatirii examenului de admitere la FJSC pe care-l voi avea peste cateva zile.
Am zis sa pun textul si aici atat pt. subiectul interesant cat si pt. faptul ca eu consider ca e scris bine si poate fi luat drept exemplu pt. aceasta admitere. Trebuie sa mentionez ca textul este scris conform structurii impuse de baremul pt. constuirea unui text argumentativ al FJSC, nu se vrea a fi un discurs argumentativ de tipul retoricii neoclasice. Asadar:
Dacă ai fi avocat, ai apăra o persoană acuzată că şi-a omorît familia? Argumentează-ţi răspunsul (minim 3 argumente, maxim 15 rînduri de forum).
Experienţa de viaţă m-a învăţat să iubesc dreptatea ca valoare umană, iar meseria pe care-o am - aceea de a fi avocat - mi-a insuflat dragostea faţă de lege. De aici s-au conturat motivele pentru care, în mod sigur, aş apăra o persoană acuzată că şi-a omorât familia. De altfel, aş apăra pe oricine, indiferent că e vorba de omor, crimă sau orice altă fapta de natură penală. Mai mult decât atât, nu aş refuza apărarea cuiva nici în cazul unui proces de natură comercială sau civilă. Pentru început am sa fac trimitere la dreptul fundamental garantat de Constituţie de a putea fi apărat de un avocat în caz de punere sub acuzare şi eventual reţinere de către justiţie. Oricine are acest drept indiferent de ce acuzaţie i se aduce, eventual legată de gradul de gravitate. În plus, având în vedere contextul dat, cel de acceptare a apărării unui acuzat - chiar de omorul familiei sale -, iau în calcul ipoteza că nu întotdeauna un proces de acuzare se termină prin dovedirea acesteia. Aşadar, exista şansa de câştig a procesului respectiv. Şi cum se spune că până nu rişti, nu câştigi, eu aleg optimist riscul, chiar dacă şansele sunt egale cu cele ale dovedirii acuzării. În ultimul rând, şi cel mai important din punctul meu de vedere, am depus un jurământ în momentul în care am fost învestit în această meserie. Nu pot trece peste acest jurământ datorită principiilor etico-morale ce mă caracterizează şi pentru că am respect faţă lege şi evident că nu există nicio posibilitate de eschivare, în cazul în care aş fi avut vreun gând împotriva unei apărări ca aceasta de faţă. Singurul gând negru pe care-l pot avea este cel referitor la grotescul faptului că cineva şi-ar putea omorî familia. Automat mi-aş aminti de propria-mi familie . Doar aşa ar exista o minimă posibilitate să refuz acest caz. Pe langă acestea, ar fi o provocare pe plan profesional, o oportunitate competitivă cu mine, dar şi cu adversarul ce-ar exista. Aceste lucruri mă motivează în carieră, îmi conferă confort, drept care acceptarea apărării unei persoane care şi-a omorât familie ar fi un nou caz judiciar în caiera mea de avocat.
