1. Principala mea trăsătură – gândesc constructiv și sănătos orice,
oricând, oricum astfel încât să îni asigur confortul, atât fizic și psihic, cât
și material sau profesional.
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: sa nu epateze prin a fi inca un mascul feroce
de tipil scheletului amantului -
paradoxal – celebru pentru ca era necunoscut.
3. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la o femeie: feminitatea naturala, atat fizic cat, mai
ales, ca personalitate proprie care sa fie acel ceva rasarit dintr-o
infinitate, parca, de regnul tarfo-pitzi-unineuronal.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei:
daca as scrie aici ceea ce indica acest punt 4, orice urma a unei
prietenii de nepretuit – al carei adept sunt, atat ideatic cat si realistic
(sper, cred!!!) - ar fi doar precum
spuneo un hit nemuritor: Dust in the wind…e
5. Principalul meu defect: Mă arunc cu capul înainte. La orice si pentru
oricine uneori. Cu ce mă aleg?! Un croseu din ambele parti de intensitatea unia
specific lui Tyson, deci o lovitură neașteptată, uneori dureroasă. etern.
6. Îndeletnicirea mea preferată: sa
fumez linistit tigara dupa tigarad, golind pachetul (noului aparut si
descoperit) Pall Mall Black Cutexact in intervalul in care vizionez un film din
cele 30 de care nu ma voi satura niciodata, deseori oricare dintre cele 30
suplineste una dintre acele elipse cinematografice, calitativ vorbind.
7. Fericirea pe care o visez: Cred
ca sunt ciudat sau cel putin eu unul simt priviri strambe, ba chiar
chiorase atintite non-stop spre mine –
ca-ntr-o adaptare originala a filmului-fenomenalo-unicThe Truman Show – pentru
ca PUR SI SIMPLU gandesc intr-atat incat sa imi permit sa las orice vis sa se
intoarca spre mediul sau natural – copilaria – altfel cancerul maturitatii
umane ar fi cea mai de temut forma de cancer pee care as putea s-o am,
condamnandu-ma sa fiu un alt robotintr-un corp uman, teleghifat prin
manipularea umanitatii de pe Terra, puterea sa expansionista fiind
iinfioratoare prin cum impinge si apoi trece de limite considerate ca fiind niste fortificatii solide, de
neclinitit pt. umanitate.Ideea mea de fericire se refera la acea feririre pe care sa o am de trait in realitatea de zi cu zi, fericirea care e visata nu ajuta la altceva decat sa cosmetizeze un somn linear, sec, cel ce e predominant, in general.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sa nu mai exist decat
intr-o pozibila viata viitoare pt. ca eu as fi ales un bilet unic pt. ACEA
plecare a orice e viu, spre acele tarmuri necunosute. Nenorocirea se realizeaza
abia dupa gestul extrem si etern: prin SINUCIDERE devenind etern element al seriei NIMENI si NIMIC si
NICAIERI – imeginea mea ramasa aici in tarmuri cunoscute.
9. Locul unde as vrea sa traiesc: pe Terra , astfel devenind acel loc al meu de trait ideal,
real niciodata atat timp cat ce e opus unui alt ceva e ecuatia omniprezenta => intoleranta, discriminare, ura, asuprire, tortura, moarte,
exterminare. Le-am luat dupa intensitate si gravitate, ajungand la raul absolut
intruchipat de exterminare, din pacate. deja cunoscut realitatilor marcate de
prea multe 4incercari reusite, marcand intreaga planeta cu o teama ca existenta
Holocaustului nu este doar un fapt real in timp si spatiu delimitate, ci este
si dovada vie ca nu este exclusa cel putin ideea de a extermina... Pur si
simplu!
10. Culoarea mea preferată: Vermov
– asta pt ca tre’ doar una si nu e
corect nici pt verde, nici pt mov.
11. Floarea care-mi place: floarea
de colt pentru ca, pe langa frumusete si parfumul usor discret, impune respect,
distanta si admiratie fata de mediul inconjurator, astfel dominatia ei asupra
unui TOT fiind de netagaduit.
12. Pasărea mea preferată: pasarea
spin pt. valoarea de a nu renunta sa faci ceea ce sti cel mai bine si ceea ce
iti place, chiar daca chinul si suferinta mortii ar fi la nivel de paroxism
absolut.
13. Prozatorii mei preferaţi:
Marcel Proust, Andre Gide, Camil Petrescu, Mihail Drumes, John Grishan,
Anthony Bruges, Mihai Eminescu – prozatorul se detaseaza aici de poetul
universal al romanilor, devenind ceva genial, unic, inteligent si curajos, desi
asta a fost inceputul drumului , prin primavara lui 1889, ce avea sa se termine
pe 15 iunie, anul neschimbandu-se, explicatia publica a mortii fiind din
motivele de natura medicala ale unei morti de boala, de fapt inexistente in
contextul eminescian, dar rapid inventate in sanatoriul dosctorului Sutu, ca
intr-o fabrica care oferea bonus – culmea ipocriziei si a dualitatii perverse
de ordin politic – fastul uni doliu national si ridicarea lui Eminescu pe
treapta maxima a liricii romanesti, insa post-mortem, pt. ca dintre antumele
eminesciene nu cred ca era vreuna simtita amenintarea finala ... Ca idee,
versurile partii finale din Scrisoarea III descriu pe acei asasini lasi,
impotenti la nivel mental, mici ca fiinta umana, forme fara fond prin
excelenta... Eminescu reusin o premonitie ce l-a determinat sa le inchine
aceste versuri la rang de oda sau de imn al acelui CEVA inferior de ignorat
vesnic:
Voi
sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
14. Poetul meu preferat: personajul Catalin Soimaru din Elevul Dima dintr-a saptea pntru ca
frumusetea fara de margini a mortii descrisa in versurile din Plecare spre
tarmuri necunoscute reinventeaza alegoria la nivelul stilisticii perfecte a
liricii romanesti, detronand alegoria cam prea expirata din Miorita.
15. Eroul mei preferat din literatura:
Mark Sway care demitizeaza orice urma a unei copilarii pure si inocente
specifice varstei de 11 ani, ridicand stacheta atat de sus incat are sub el
LUMEA – de la FBI, la Mafie si pana la familie, pe care astfel o protejeaza
total.
16. Eroina mea preferate din literatură: Madame Bovary – bovarysmul daca nu il nastea
ea, ar fi trebuit sa se nasca undeva pentru a veni la ea
17. Compozitorii mei preferaţi: daca nu stiam vreun geniu pe Terra, dupa
ce am ascultat Carmina Burana, am constientizat cine e compozitorul ei, Carl
Off: un geniu al muzicii.
18. Pictorii mei preferaţi: Eugene
DelaCroix a redat maretia – la propriu printr=un tablu de cativa metri patrati
– unui simbol al Revolutiei Francez, e vorba despre Libertatea conducand
poporul.
19. Eroii mei preferaţi din realitate:
eu + alti 6 care au locul lor pt totdeauna acolo.... si nu ii voi inlocui nici dincolo, pe tarmurile
necunoscute ce vor veni pt. eternitate.
20. Ce urăsc cel mai mult: prostia
- nativa sau indusa, prefacuta sauoarecum unica pt ca e roz-bombon cu picatele
mov si dungulite albastre, si care are mireasma unui mentosan rosu 0 etc. Urasc
prostia suficient de intens, incat nici macar n-o tolerez aproape, astfel
pastrez pur acel ceva numit integritate si intimitate personala, Tentativele de
a fi violata au fost, sunt si sigur vor fi multe, dar scutul meu anti-prostie
este de nepatruns, din fericire.
21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere macar pt o secunda sa fi
reusit acea atingere a nivelului vocii muzicale - unic pt Eternitatede – acu
care a fost inzerstrata Linda Eder – drept argument, The Man of La Mancha are ultimul cuvant ...
22. Cum aş vrea să mor: e intrebare
ce constituie o noutate absoluta in raport fata de min, drept care imi rezerv
timp de gandire peste cateva zeci de ani pt asta pt ca pana atunci desi viata
mea nu e decat unda dintre cele 6 miliarde si ceva de vieti de pe Terra ce are
un corespondent prin comparatie, parul din fund, care este scurt si plin de
cacat, avem totusi noroc, [item sa taiem, radem/eliminam si sa si stergem ce
vrem si cat vrem, in ambele cazuri, fie fundul, fie viata.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: Greselile care desi par sa fie majore ca
gravitate, se pot corecta pana laindreptarea ideala sau dorita. Plus minciunile
cand sunt niste greseli voite, cu caracter pozitiv, eventual recunoscute dupa
ce scopul initial a fost atins si a capatat valoarea binelui, aici intra
diverse cauze nobile,umanitare, de importanta maxima si eventual generalk, dar
se accepta si importanta personala proprie, a celor ai tai si ar mai fi de
adaugat motivele de netagaduit, nu
neaparat adevarate, dar care nu permit comiterea unei nedreptati, de regula, de
ordin profesional, cpborata cu un lansator de rachete localizat in biroul
superior din punct de vedere ierarhic al managementului contextual.
24. Deviza
mea:
When I grow up,
You're dust in the wind,
Time to say good-bye!
I am what I am.
I am my own special creation...
Nothing compares to me!
You're dust in the wind,
Time to say good-bye!
I am what I am.
I am my own special creation...
Nothing compares to me!
Be
smart! Be a bitch Be the one & only! Be ME!
