miercuri, 14 iulie 2010

R.I.P., Madalina!

O ascultam cand eram mic... Nu am sa uit niciodata ca ea este ( NU "a fost"!!!) fata cu parul de foc. "Fata draga", "Ei si ce?!", "Un baiat minunat" si multe altele vor dainui peste ani.
Imi vin in minte cateva imagini de cand aveam 9 ani. Eram la Palatul National al Copiilor, asteptam sa merg la cursul de dans sportiv. Tocmai avusese loc un spectacol si-am vazut-o pe Madalina venea din culise, indreptandu-se spre iesire. Am alergat asa mic cum eram si i-am cerut un autograf. Mi-a zambit, mi-a semnat ceva pe-o hartie si m-a strans in brate. Eram tare fericit...
Acum sunt trist! Ea nu mai e printre noi, s-a ridicat la stele... Vocea sa incofundabila nu poate fi uitata, la fel ca cea a Laurei Stoica...
Nu mi-a venit sa cred cand m-a trezit mama dimineata si primul lucru pe care mi l-a spus a fost acela ca Madalina Manole nu mai este. Si eu care voiam sa-i urez multi ani frumosi pt. ca azi era ziua ei. Eu cred ca totusi e ziua ei, adica ziua in care ea a ales sa fie un paroxism.
Odihneste-te in pace, Madalina! Nu te voi uita niciodata! :((

2 comentarii:

  1. Multumesc frumos!

    P.S.: de regula nu agreez comentariile anonime, drept care incearca sa te semnezi cand postezi un comentariu aici, daca nu cer prea mult... :)

    RăspundețiȘtergere