"Sunt eu! Sunt OK!" - interviu de Miruna Bărdulete

Acum doua saptamani am fost contactat pe Facebook de Miruna Bradulete, studenta la FJSC in primul an, pt. a-i acorda un interviu cu privire la orientarea mea sexuala, acesta fiindu-i necesar pt. un proiect primit ca tema de seminar la un curs. In cele ce urmeaza va las cu articolul-interviu pe care Miruna mi l-a trimis aseara:

Sunt gay și sunt ok
– interviu cu un homosexual din România –

de Miruna Bărdulete

Cătălin a fost deschis discuției și e la fel de deschis cu sexualitatea sa: - Sunt gay-, le-a zis colegilor de liceu din prima zi a clasei a noua. –Cu toate astea, stați liniștit, n-o sa vin să vă pun mâna pe fund. Spune că lumea din România nu e tolerantă în privința homosexualității, însă el n-a avut probleme aici și n-ar vrea să locuiască altundeva –mai ales că s-a deschis H&M și la noi- Și-a dat seama că e diferit de la 12 ani când toți băieții de vârsta lui întorceau capul după fete, iar el întorcea capul după… băieți.

O să mă reperezi repede, mi-a zis la telefon înainte să ne-ntâlnim. Și-așa a fost. Purta un sacou gri în carouri, skinny jeans și ochelari de soare cu ramă turcoaz. Fiind mărunt de statură, se mișca rapid printre oamenii de la pasajul Universității. Am făcut cunoștință oficial, și-a trecut mâna prin păr de vreo două ori și am plecat spre cafenea. Am aflat că are 24 de ani, a terminat Comunicarea și Relații Publice la SNSPA și e în anul III la Drept. Momentan, se află în febra interviurilor pentru a avea un nou job și se ocupă de alte proiecte jurnalistice, de comunicare.

M.B.: Cătălin, când ai realizat că ești gay?

Pe la vreo 12 ani. A fost simplu să-mi dau seamă. Știi, băieții întorceau capul după fete. Eu întorceam capul după băieți. Și-am avut o perioadă de genul –Ok, eu de ce fac asta? Da-mi place, știi?!

M.B.: Ai împartasit cu cineva imediat sau a durat ceva timp până sa poți discuta despre asta?

În școala generală n-am prea zis. Colegii probabil bănuiau, dar niciodată nu le-am spus nimic- deși viața sexuală mi-am început-o cu mult înainte de clasa a VIII-a, pe la vreo 12 ani.
Abia în clasa a IX-a le-am zis din prima zi colegilor de clasă. -Știți, eu sunt gay.- La început n-au crezut, au zis că vreau să ies în evidență.


M.B.: Părintilor le-ai spus? Cum au reactionat?

Doar mamei mele, doar ea știe. I-am spus pe la vreo 18 ani. Pur și simplu –mama, știi, eu sunt gay- Ș-a fost un pic amârâtă, s-a gândit că asta înseamnă că n-o să aibă nepoți. Dar a acceptat repede, m-a întrebat dacă am prieten- eu eram într-o relație de trei ani jumătate. Când a auzit mama că-i și arab tipul, i-a picat fața.
Dar i-am făcut cunoștină cu al doilea prieten al meu. Și se înțelegeau foarte bine, își beau cafelele împreună. Eu deja nu mai existam. Tata însă știa că-i doar un prieten care vine pe la mine.


M.B.: Tatăl tău nu bănuiește nimic?

Poate a bănuit ceva la un moment dat, dar este într-atât de homofob încât refuză ideea asta. Și nu, n-o să-i spun nimic. I-aș face un foarte mare rău și lui, probabil și mie. El este un tip extrem de credincios, citește revista patriarhiei, n-ar accepta, mai ales din perpectiva religiei. Dar acasă mă port natural, nu mă prefac, iar tata așa mă știe și mă consideră normal. Poate dacă aveam un frate hetero sau ceva de genul ăsta sesiza diferența. Dar nu e cazul.


M.B.: Referitor la nepoții mamei tale, te gandesti să-ti formezi o familie?

Nu vreau să mă căsătoresc, probabil că mi-aș dori copil. Dar, având în vedere că poți adopta sau găsi o mamă-surogat și , având în vedere că eu am fost adoptat, cred că mai degrabă aș adopta în copil.

M.B.: Crezi ca un copil crescut de o familie de homosexuali va fi diferit de unul crescut de o familie traditionala?

În primul rând, nu l-aș crește într-o familie homosexuală. Nu sunt de acord cu adopția de către cuplurile gay. Pentru că se poate deregla pe fond psihic copilul respectiv. Oricât de mult i-ai spune că e ceva normal, în momentul în care ar ajunge la școală ar da de faza cu tati-Mihai și mami-Bogdan. Eu aș crește un copil singur. Și nu m-aș întâlni cu bărbați de față cu copilul.
Nici pentru căsătoria în sensul de căsătorie nu sunt pro. Da, ok, parteneriatele civile sunt ok. Îți oferă anumite drepturi legale, poți să-ți faci un credit împreună ca să nu plătești ca tâmpitul la o bancă ani de zile pentru o geantă Louis Vuitton așa cum era să fac eu! Să mai plătească și altcineva (râde).

M.B.: Cum privești tu homosexualitatea? Multi spun ca e ceva genetic ori o boala, ce crezi tu că este?

O boală sigur nu e. Chiar a fost scoasă oficial de pe lista bolilor încă din 1975 de către APA – American Psychological Association.
Ceva genetic nu știu dacă e, eu am fost adoptat și nu cunosc antecedentele din familie. Pur și simplu e o chestie cu care te naști. E a ta și atâta tot.


M.B.: Unde cunoști persoane la fel ca tine? Ma gandesc ca mulți homosexuali se ascund și e greu să-ti dai seama de cum e cu adevarat o persoană

Mulți se ascund, mulți nu se ascund, depinde. Și-mi dau seama, au trecut vreo doi pe lângă noi mai devreme (chicotește). Și există site-uri de socializare de tip facebook. Exista un club și în București, în Cluj și Timișoara sunt câte două. La noi e doar unul, dar a început să fie cam nașpa că e populat de cocalari. Nu sunt rasist, n-am nici un fel de treabă, dar când vezi toți cocalarii, nu-ți mai vine să ieși…


M.B.: Cum este acceptată homosexualitatea în România?

Eu unul nu am avut probleme din cauza asta. Am fost unul dintre cazurile fericite. Mi-am făcut coming out-ul treptat și a fost totul ok. Dar, în general, nu există prea multă acceptare. Ține mult de mentalitate. Și în România mentalitatea s-ar schimba foarte greu. N-ai cum să schimbi gândirea generală, n-ai cum să schimbi Patriarhatul. Mentalul colectiv românesc nu e pregătit pentru așa ceva. Peste vreo 20 de ani poate.

M.B.: Am citit pe blogul tău c-ai avut un conflict cu senatorul Iulian Urban cu privire la organizarea Gay Fest. Povestește-mi ce s-a întâmplat.

Da, m-am certat cu Urban pentru că nu era de acord cu organizarea paradei gay în București. Dar ceea ce nu înțeleg oamenii este că parada este punctul final. Sunt o grămadă de acțiuni culturale, educative, proiecții de film, expoziții de fotografie, pictură. Dar presa prezintă totul într-un mod oarecum homofob. Dacă intri pe acceptromania.ro, de exemplu, o să vezi programul Gay Fest, e un întreg festival. Despre parada în sine nu știu ce să spun, la paradă eu nu am fost și nici nu am de gând să merg. Pentru că sunt scoși în față specimenele gen Naomi cu care eu nu mă identific deloc. În primul rând travestiul, dacă-l faci, ar trebui să-l faci ca pe o artă a actorului. Și la noi n-am văzut așa ceva. La americani am văzut- și-au fost atât, atât de tari! Eram: oaaaau, în sfârșit ceva foarte misto. Oricum, ultimul articol pe care l-am citit pe tema Gay Fest, acum două zile, era ceva complet deviant, se referea la numărul de sportivi homosexuali care și-au recunoscut orientarea public. Gen Tiger Woods parcă, cel mai tare jucător de golf ever. Festivalul e promovat mai mult însă în mediul online.

M.B.: Prietenia dintre o femeie si un barbat homosexual a devenit deja clișeu. E adevărat ca se nasc prietenii frumoase si complete intre o femeie si un homosexual?

E un clișeu, dar e adevărat. Adică eu mă gândesc la prietenele mele foarte bune care în momentul în care au aflat că sunt gay au avut o reacție de genul -vai, te iubesc!- Eu am rămas un pic perplex, adică Da’ de ce mă iubești? Nu mă aștept să mă iubești tu, până la urmă (râde).
Și prietenia cu fetele e frumoasă. Ele se simt în largul lor cu mine, se simt protejate- am prietene foarte bune care n-au nicio problemă să se schimbe de față cu mine, de exemplu.

M.B.: E mai puternică prietenia cu o femeie decât cea cu un bărbat?

Da. Lumea gay la noi e o lume care se mânâncă -ca și câinii-. Era o fază în emisiunea lui Mircea Solcanu – acesta fiindu-mi cunoscut, de altfel – în care era invitată o pițipoancă gen Simona Sensual, și tipa a zis la un moment dat: lumea asta mondenă e ca și câinii, s-ar mânca între ei. Așa-i și lumea gay. Dar am și câțiva prieteni-băieți hetero. E ok.


M.B.: Au fost prietenii pe care le-ai pierdut după ce ți-ai dezvaluit orientarea?

Nu. Nici măcar prieteniile cu cei hetero. Am foarte puțini prieteni-băieți hetero, ce-i drept, dar asta pentru că n-am subiecte comune cu ei.

M.B.: Nu simti vreodata ca esti privit altfel de barbatii cu care lucrezi din cauza că ești homosexual? La locul de muncă, de exemplu.

Ba da, managerul meu nu mă suporta din cauza orientării. Și i-am zis-o-n față în momentul în care mi-am dat demisia: ești un homofob cretin. Bine, eu eram într-o adunătură de contabili și oameni care văd doar prin ochelarii lor de cal. Chiar ș-așa, n-am avut niciun fel de problemă cu nimeni, mi-am văzut de treaba mea, mi-am pus frumos stegulețul gay pe birou din prima zi. Nu m-a întrebat nimeni ni-cio-da-tă de ce-i acolo.

M.B.: Dar te priveau diferit?

Da, mă priveau diferit, și fetele, nu doar bărbații. Dar eu de la bun început am venit fără gândul să-mi fac prieteni, nu era mediul meu. Eu am și o atitudine libertină, gen I don’t care sau Je m’en fiche, chiar nu mă interesează. Și atitudinea asta mi-a prins bine întotdeauna. Sunt unul dintre cazurile fericite care n-a avut niciun fel de problemă, nu mi-e teamă să ajung în fața cuiva și să zic –da, domn’e, eu sunt gay-, pentru că, dacă aș da peste un homofob și mi s-ar întâmpla ceva, aș știi cum să aplic legea foarte bine.


M.B.: Tu te-ai afișat cu cineva în public?

Da, am mers cu cineva de mână pe stradă. Ba m-am și sărutat în parc la un moment dat cu un tip. Au fost câteva babe care și-au făcut cruce și-atât. N-a fost cine știe ce chestie.


M.B.: Crezi că-i diferit privit lesbianismul față de homosexualitate?

Da, un tip hetero dacă vede două fete-n pat e ceva de genul: oau, cat de tare. La doi bărbați toată lumea e –bleah, ce scârbos-. Frate, dar e același lucru, e același lucru!

M.B.: Ai fost vreodată atras de o fată?

Nu, niciodată. Deși m-am sărutat cu o tipă odată- dar sărutu-i sărut, poți să-l faci cu oricine, nu-i problemă. Dar chiar n-am fost atras sau curios prea mult.

M.B.: Crezi c-ai păstrat câteva trasaturi hetero ? Faci galerie la vreun meci cu berea-n mână, spre exemplu?

Nu, nu, asta mi se pare o mârlănie, un cocalarism infect. Dar, băi, până una-alta, sunt băiat, nu fată. Dacă voiam să fiu fată, eram transexual, dar nu, nu este cazul. Am trăsături masculine de bază; ok, pot fi și efeminat. Am într-adevăr pasiunea care nu-i deloc hetero: chestia cu moda. N-ai să vezi un tip straight că se pune în fața magazinului, cum am făcut eu, și să zică cot la cot cu tine –uite cât de mișto e geanta asta Dior- never n-ai să vezi așa ceva. Ei nu se uita la chestii feminine. Dar mi-a prins bine și partea asta. Eu m-am purtat natural și lumea și-a dat seama că sunt gay și, când m-au întrebat, le-am confirmat.


M.B.: Dacă ți-ai putea schimba orientarea, ai face-o?

Nu, absolut! Mai absolut ca vodka! (râde)

M.B.: O ultimă întrebare, Cătălin. Ce sfat i-ai da unui tânar care isi da seama ca e gay?

Să-și asume orientarea ca pe ceva normal, într-un fel extrem de natural: ăsta sunt, așa trăiesc. Dacă mă acceptați așa cum sunt, ok, dacă nu, nu dau doi bani pe voi- sunt poate heterofob la faza asta… (râde)