I had nine lives but I lost all of them And I've been searching in the night And I've been searching in the rain I tried to find them But they disappeared They walked away they dressed in black They left my side and all I say Is that I wasted time When I looked for them For now i know that things gone past Are never to be found again I had nine lives But lost all of them
I had a plan But never finished it
And I've been searching for the thought
And I've been searching in a haze I try all days To remember it But now the blueprint in my mind has gone My mind forgot the colour of direction And my eyes they see the hands That could have bulit That could have constructed
The empire in my mind
The empire I'll never find I had a plan But that was where ït ended...
Textul următor a fost redactat pt. a fi publicat într-o revistă glossy în septembrie, dar la cum merg lucrurile, acest lucru sigur nu se va mai întampla, motiv pt. care îl postez aici. Aşadar, recenzia filmului Martyrs, o co-producţie Franţa-Canada din 2008, avându-l pe Pascal Laugier drept regizor şi scenarist. Lectura placută!
„Patimile Ioanei D'arc redefinite pt. mileniul III” sau „Cine vorbeşte de suferinţa feminină în 4,3,2, ciocul mic şi ochii la Martyrs”
motto: „Suferinţă, tu, dureros de dulce...”
Convenţia filmului,la care, bunăoară, subscriem ca să îl putem înţelege sau mai bine spus, ca să putem înţelege cât mai mult din el – exact în cheia dorită de regizorul-scenarist Pascal Laugier – este că martirii sunt martori.
După acelaşi raţionament, şi cu deranjante implicaţii masochiste, şi noi spectatorii ne martirizăm în faţa unui astfel de horror. Martyrs nu e pentru cei slabi de înger, pentru cardiaci sau pentru încuiaţi, la fel cum fanii nişei de tortură a genului vor fi nevoiţi să îşi lase garda jos şi orizonturile flexibile spre deschideri nebănuite. Pentru că Laugier nu scoate încă un Hostel pe bandă rulantă, film ce face artă şi filosofie, cu creier schillerian, din suferinţa umană exploatată în paroxismul ei cel mai nebănut, dar şi un film care parcă prevesteşte Martyrsprin câţiva creieri zburaţi pe tapet.
Lucie şi Anna sunt prietene vechi, aduse laolaltă într-o relaţie inegală, protectivă cu tente lesbi, de experienţa traumatizantă din copilăria primeia. Iubirea dintre ele se manifestă la un moment dat, scurt, printr-un sărut impulsiv al Annei pe care ambele îl simt atât de nepotrivit în contextul de haos abrutizant încât nici că se repetă. Nu-i vorba că spiritualul nu-şi are locul în horrorul ăsta, dimpotrivă, doar că are pretenţii la ceva mai insolit de-atât. Trebuie spus, însă, că prima jumătate a filmului, când cele două brunete se străduiesc cot la cot să comită – Lucie - şi apoi să acopere – Anna – un carnagiu, pus în scenă cu măiestrie de regizor, se constituie într-un adevărat tur de forţă al genului, unde nimic nu rămâne la stadiul de violenţă gratuită, ci capătă ramificaţii psihologice, caracteriologice ample. „Bufetul suedez” de moarte, traumă şi răzbunare dulce-amăruie, ca şi suspansul adevărului dozat, eludat, alcătuiesc un prim act dintre cele mai răpitoare care-au ţinut ochii acestei cinefile proptiţi în imposibiltatea clipirii.
Continuarea nu se dezminte în ceea ce priveşte abundenţa de sânge, cât încremeneşte în aceeaşi varietate a brutalului. Odată ce însăşi Anna e răpită de organizaţia care, printre multele alte răni psihice provocate, au încovoiat-o ireparabil pe Lucie cu povara vinei, timpul se lăbărţează într-o vastitate pe măsura vehemenţei torţionarilor. Scenă după scenă, într-o succesiune nedelimitată temporar deci, faţa Annei se camuflează cu vânătăi, şi sânge, şi mai ales obişnuinţă opacă, în ton cu figurile asupriţilor agăţate pe pereţii subsolului unde îi e celula. Diferenţa e că acum ştim că nimic nu se întâmplă dintr-un fetiş bolnav, nejustificat: înaintea închiderii ei, Anna a aflat – şi noi cu ea – manifestul şi rostul ultim al celor care o vor supune la tratamentul inuman susţinut. Există un scop, pe altarul căruia au fost schingiuite fete timp de aproape două decade, şi anume obţinerea unei transcenderi, unei comuniuni cu lumea de după, la care doar abuzul întreţinut şi ştanţat pe tot ce alcătuieşte un subiect, poate să îl aducă pe acesta, în speţă aceasta.
Aşadar noi, spectatorii, suntem puşi în poziţia deloc uşor de păstrat de a aştepta cuminţi până când Anna e târâtă prin toate fazele necesare „transformării” supreme în martir. Vă las să aflaţi dezmodământul vizionând filmul lui Pascal Laugier, deznodământ dus la un alt punct extrem, diferit, surprinzător pentru oricine, dar just!
Cu toate acestea, în final, trebuie să vă precizez că prin Martyrs, interpreta Annei, Morjana Alaoui, este la cel de al doilea lung-metraj din carieră, iar e tipa are un psihic al dracului de puternic… E clar că promite mult, asta luând în considerare pe lângă Martyrsşi primul său film, Marock, în care tot psihicul e cel care-i construieşte în mod magistral rolul, la fel cum o face şi-n în Martyrs!
Update 12 august: Martyrs by Pascal Laugier – Official Video Trailer
Primul videoclip profi facut in Romania - Lumea e a mea - BUG Mafia feat. Loredana (1998)
Cel mai scump si cel mai profi videoclip al anilor 2000 din Romania - Why my lord - Catalina Toma (2001)
Flash News: Melodia "Why my lord" al carei videoclip a fost la momentul acela, cel mai “profi”, dar totodata si cel mai scump din istoria showbiz-ului nostru, a fost turnat cu ajutorul regizorului Petrica Nastase (Art Focus International) si trebuie sa recunoastem ca, arata acum mai bine de 9 ani 100% occidental. Pentru superproductia video, a fost nevoie de 18 zile in care s-a muncit 24 din 24, in studio, la montaj, intr-o galerie salina subterana situata la 300 de metri sub pamant (la o temperatura de doar 3 grade) si pe lacul din Grota Miresei, unde Catalina a filmat fara lenjerie intima, acoperita de voaluri si articole vestimentare care aproape lipseseau din cadre.
Primul concert live pe Facebook al unui artist roman - Loredana Live on Facebook din studioul Radio ZU - 21 iulie 2010.
