Studierea unui film din perspectivă semiotică nu implică doar comparea sa cu limbajul natural, chiar dacă aceasta este un factor esenţial în analiza semiotică a unui film, ci în primul rând implică punerea accentului pe analizarea specificităţii filmului. *
Stanley Kubrick, un regizor care isi va gasi cu greu un cineast care sa poata ravni la statutul sau, a scris, produs si regizat A Clockwork Orange pentru ca i s-a parut o poveste din care se pot trage invataminte. Criticii au interpretat gresit mesajul englezului si au contestat vehement valoarea acestui film si au criticat violenta dusa la extrem. Facand o scurta paralela intre Fight Club al lui David Fincher si filmul lui Stanley Kubrick, privind viziunea celor doi regizori asupra mitului procustian, A Clockwork Orange este net superior celuilalt, insa ambele se aseamana atat ca mesaj, cat si ca formula de adresare fata de public.
Probabil ca depinde foarte mult de mentalitatea spectatorului care urmareste filmul si de felul in care el diseca actiunea. Nu de multe ori am intrat pe forumuri ale site-urilor de film pentru a dezbate anumite subiecte si nu mare mi-a fost mirarea sa descopar ca multi nu au inteles Fight Club si nici A Clockwork Orange si ca le considera doar niste filme“cu bataie”. Total gresit. Actiunea violenta este doar ambalajul filmului, acel strat subtire care inveleste produsul, pentru ca cele doua filme sunt construite in straturi si exista mai multe niveluri de intelegere, nu doar cel primar, al evenimentelor luate ca atare. Filmul lui Stanley Kubrick trebuie luat drept un manifest impotriva unei societati din ce in ce mai aplatizate, un mecanism pe care Anthony Burgess, autorul romanului, il vede ca pe o portocala mecanica, adica simplu la exterior si foarte complex in interior. In viziunea autorului, precum si in cea a regizorului Kubrick, societatea este un monstru tentacular care nu ne lasa nicio bresa de iesire. Alex DeLarge, protagonistul filmului, este unul dintre putinii care se opun normelor. Poate ca aici intervine greseala pe care Burgess si Kubrick o fac. Personajul ales nu este tocmai cel potrivit pentru a demonstra acest fapt, pentru ca felul in care el se opune curentului este ultraviolenta, o forma de exprimare care se manifesta intr-un mod haotic si exploziv. Alex DeLarge violeaza de placere, ataca oameni, schilodeste, totul pentru propria-i distractie. Insa, in opinia mea, numai o minte inca necoapta ar putea lua de bun ceea ce Kubrick ne arata pe ecran, iar filmul nu este destinat celor sub optsprezece ani.
Filosofia lui Jean-Jacques Rousseau mentioneaza la un moment dat semnarea de catre omul liber si fara constrangeri a unui contract social. Asa isi imagineaza Rousseau intrarea omului in societate, care, in viziunea sa, nu este nimic mai mult decat o forma de a intalni nedreptatea, minciuna, inegalitatea si nefericirea. Pentru filosoful francez exista omul bun de la natura, nobilul salbatic, o fiinta nealterata, robusta, libera si fericita, care depinde doar de ea insasi. Din momentul in care incheie contractul social, el isi pierde toata libertatea si accepta sa isi puna vointa individuala in slujba vointei generale. Din prisma celor spuse de Rousseau putem intelege mult mai bine personajul central al filmului, Alex DeLarge, excelent jucat de Malcolm McDowell. El este tocmai omul bun de la natura, acel nobil salbatic liber si pe care absolut nimeni nu il poate constrange, refuzand sa incheie contractul cu societatea. In urma unei crime pe care o comite intr-unul din excesele sale de droguri si violenta, el prins la cotitura si accepta sa intre in programul experimental Ludovico, unde va fi spalat pe creier si dezvatat de toate instinctele pe care le detinea inainte. Aceasta este viziunea lui Anthony Burgess, pentru el programul Ludovico este malaxorul prin care trec toti cei absorbiti de societate si de valorile ei nu intotdeauna morale. Acesta este mitul patului lui Procust, faptul ca societatea ne vrea pe toti la fel pentru a ne tine mai bine in frau.
Alex DeLarge este un erou pentru mine. Inca de la prima vizionare am simpatizat cu el asa cum a facut-o si cu Tyler Durden. Nu sunt un nihilist precum eroii celor doua filme, insa pun lucrurile la indoiala atunci cand nu sunt demonstrate prin toate mijloacele. A Clockwork Orange este un film actual, Stanley Kubrick caracterizandu-se de altfel printr-o viziune foarte larga si indepartata asupra lumii si directiei acesteia, marturie inconstestabila fiind capodopera sa, 2001: A Space Odyssey. Oamenii sunt prea usor de manipulat si semneaza contractul social prea repede. In contextul civilizatiei actuale, cand totul este dictat de trenduri pe care toti le urmeaza ca pe niste religii, un Alex DeLarge adus in rand cu lumea ar fi un model de urmat.
Cat despre film… Hyper-capodopera! Scena violului va ramane una dintre cele mai violente din istoria cinematografiei. Stanley Kubrick prezinta secventa intr-un montaj care scoate la iveala sadismul membrilor gastii lui Alex. Singura scena care "spala mintile" privitorului pana spre parosximul obsesiei halucinante, precum aceasta, imi mai pare a fi doar "juisantul" final creat de Darren Arnofosky in Requiem for a dream. Nu de alta, dar de fiecare data cand aud Singin’ in the rain, nu ma duc cu gandul la Gene Kelly sarind prin balti, ci la Alex DeLarge lovindu-l, pe sotul femeii violate cu piciorul in burta, in ritmul celebrului cantec.
*Warren Buckland – The cognitive semiotics of film.
